GVY: Sutras Patanjali IV

Capitolul 4

K A I V A L Y A P A D A


CAP IV SUTRA 1

Janmausa dhimantratapahsamadhijah siddhayah

Janma = naştere; anushadhi = ierburi; mantra = mantra; tapah = austeritate; samadhi = samadhi; jah = născut din; siddhayoh = siddhis.

SIDDHIS-urile apar datorită naşterii, ierburilor, MANTRAS-urilor, austerităţilor sau a lui SAMADHI.

Puterile psihice pot fi obţinute în cinci feluri. Există oameni care se nasc cu anumite puteri, cum ar fi telepatia. Acest lucru este rezultatul sadhana-ei (practică spirituală) realizate în vieţile anterioare. Acest lucru este explicat clar în Bhagavad-Gita. Acolo se spune că atunci când un sadhaka (aspirant spiritual) realizează ceva prin sadhana şi moare, în viaţa următoare el culege fructele acelei sadhana (practica spirituală) şi îşi continuă evoluţia de la acel nivel. Astfel de persoane se nasc cu calităţi spirituale. Ei nu trebuie să facă nici o sadhana pentru a obţine aceste calităţi în viaţa asta. Shankaracharya este un exemplu. El a renunţat la totul la vârsta de opt ani şi a scris comentarii minunate la scripturile sacre. El a doborât imperiul buddhist din India înainte de vârsta de 32 de ani. Un alt băiat, numit Gyaneshwar, care a murit la o vârstă tânără, a realizat o muncă spirituală imensă şi s-a eliberat. Aceste lucruri nu sunt întâmplătoare, ci ele sunt datorate samskaras-urilor (tendinţe mentale) acumulate în vieţile anterioare.
Siddhis-urile mai pot fi dobândite şi cu ajutorul ierburilor, dar aici nu se includ droguri cum ar fi LSD şi ganja, deoarece ele provoacă boală şi tulburări nervoase. Aceste droguri produc depresiunea anumitor centri nervoşi şi dau stări de samadhi, dar acestea nu trebuie incluse în ierburile care conferă siddhis, deoarece ele sunt de un tip inferior. Tradiţional, aushadi înseamnă sucul anumitor ierburi, cum ar fi anjana, rosayana, etc. dar el nu desemnează LSD sau ganja. Metoda de preparare este cunoscută numai de puţini oameni, care trăiesc în munţii Himalaya, şi aceste sucuri dau naştere la stări supramentale de conştiinţă.
Efectele acestor ierburi este controlabil prin fenomenele mentale superioare. Există anumite preparate ale mercurului care sunt de o mare importanţă şi de un folos imens pentru corp, dar ele nu trebuie incluse printre ierburi, având în vedere proprietăţile lor şi cererile sistemului yoga.
A treia cale de a obţine siddhis este prin mantra. Acesta este un foarte mare siddhi, de o spiritualitate extrem de elevată. Este o modalitate foarte puternică de a dobândi puteri spirituale. Această metodă aparţine unui ordin foarte înalt. Siddhis-urile obţinute prin naştere sau prin aushadi nu sunt sub stăpânirea voinţei, dar acelea obţinute prin mantra sunt foarte importante deoarece ele se pot dezvolta după voinţă, efortul fiind pe deplin conştient. Există multe mantras, iar în Tantra Shastra este făcut un studiu ştiinţific al lor. Mantra conţine facultăţile spirituale, psihice şi oculte.
A patra modalitate de a obţine puteri yoghine este tapas, sau austerităţi, dar cea mai importantă şi înaltă cale de a realiza siddhis este samyama (identificare) sau samadhi. Acest subiect l-am discutat deja în detaliu.

CAP IV SUTRA 2

Jatyantara parinamah prakrityapurat

Jatyantara = altă naştere; parinamah = transformare; prakriti = natura; apurat = prin adăugare, supraîncărcare.

Prin supraîncărcarea potenţialităţilor aparţinând naturii inerente (PRAKRITIAPURAT) survine transformarea fundamentală a unei substanţe, caracteristici (sau naşteri) în alta net superioară (JATYANTARA PARINAMA).

Aici se descrie procesul logic prin care se poate mări viteza tendinţelor naturale, proces prin care mintea obişnuită face un salt într-o stare extraordinară. Acest lucru este realizat prin compensare şi prin supraîncărcarea diferenţelor în legea naturii.
De exemplu, cineva se naşte ca Brahmin, altcineva ca shudra, altcineva ca maimuţă etc. Aici cuvântul "jati" înseamnă gruparea sau substanţa căreia fiinţa îi aparţine. O schimbare în jati implică o transformare fundamentală în substanţă. Atunci când apa se transformă în vapori sau gheaţă, sau când un ornament de aur este transformat în alt ornament de aur, nu s-a produs o transformare fundamentală, dar atunci când o minte plină de avidya (ignoranţă), kleshas (tensiuni fundamentale ale minţii) şi impurităţi este transformată în pură conştiinţă, acest lucru este o schimbare fundamentală. Ea este numită jatyanatara parinama.
Prakriti înseamnă natură, dharma inerentă, iar apurat Înseamnă a compensa. Astfel, prakrityapurat înseamnă supraîncărcarea golului în natură. De exemplu, atunci când lemnul este pus pe foc, el este transformat în cenuşă. Jatyanatara parinama este rezultatul lui prakrityapurat; are loc o transformare completă a formei şi a naturii. Dacă, totuşi, o cărămidă este pusă în foc, ea nu va suferi o transformare fundamentală ci îşi va schimba doar culoarea şi duritatea.
Schimbarea fundamentală nu apare din exterior; ea trebuie să fie inerentă materialului. De exemplu, mintea poate fi transformată în superconştiinţă numai pentru că sinele sau atman este deja acolo. Numai avidya (ignoranţa) trebuie îndepărtată. Astfel, dezvoltarea superconştiinţei este inerentă naturii minţii. Potenţialitatea trebuie să existe în substanţă, numai atunci ea poate suferi o schimbare fundamentală. Schimbarea de la avidya la superconştiinţă poate necesita mai multe naşteri. Pentru asta, trebuie să existe un proces de transmigraţie sau o lege care s-o coordoneze. Samskaras-urile (tendinţe mentale) sunt responsabile de mişcarea rapidă a lui prakriti (natura), mişcare care produce jatyantara parinama. Dacă cunoaşteţi cum să accelaraţi procesul de evoluţie - de exemplu, de la câine la elefant - atunci evoluţia poate fi realizată în mai puţine vieţi, sau poate fi realizată chiar în viaţa următoare. Legea care decide transformarea în ordinea fundamentală a unei substanţe este numită prakrityapurat, supraîncărcarea lui prakriti.

CAP IV SUTRA 3

Nimittamaprayojakam prakritinam varanabhedastu tatah ksetrikavat

Nimitta = instrument; aprayojakam = indirect; prakritinam = a diferitelor tendinţe naturale; varana = obstacole; bhedhah = îndepărtare; tu = dar; tatah = de aici; ksetrikavat = ca fermierul.

Cauza instrumentală nu stimulează diferitele naturi, ci ea doar îndepărtează obstacolele.

Diferitele sadhanas (practici spirituale) şi metode de a obţine siddhis (puteri psihice paranormale) nu sunt adevărata cauză instrumentală a deşteptării potenţialităţilor. Nici o sadhana sau practică spirituală nu poate avea un efect direct; transformarea realizată este indirectă, şi are loc datorită îndeplinirii anumitor condiţii ale lui prakriti. La fel cum un fermier care-şi irigă terenul îndepărtează obstacolele, apa curgând cu consimţământul lui prin canale, în mod analog aceste sadhanas îndepărtează obstacolele din calea lui prakriti, şi astfel prakriti face restul, cu propriul său acord. Sadhanas-urile acţionează numai indirect.
Practicile spirituale aduc o transformare în ordinea constiinţei, sau chitta. Obstacolele care în mod obişnuit împiedică aspirantul să aibe o viziune a naturii sale veritabile, trebuie mai întâi îndepărtate, şi acesta este scopul sadhanas-urilor. În comentariul său la Vedanta Sutra, Shankaracharya spune că, conştiinţa individuală are trei defecte, care sunt:
1. Impuritatea (mala)
2. Oscilaţia (vikshepa)
3. Necunoaşterea adevărului (avarana)
Cuvintele tehnice pentru acestea sunt: mala, vikshepa şi avarana. Pentru a le îndepărta se folosesc diferite metode; de exemplu, impurităţile minţii sunt îndepărtate prin bhakti sau iubire pentru Dumnezeu. Vikshepas sunt corectate prin concentrare, iar cunoaşterea ultimă este dobândită prin pură conştiinţă.
Karma yoga, bhakti yoga sau jnana yoga nu pot conferi mukti direct. Ele acţionează în mod indirect. Ele îndepărtează numai obstacolele din calea lui prakriti. În acest context trebuie înţeleasă sutra. Dacă apare o întârziere în obţinerea realizării, aceasta se datorează obstacolelor. Pentru îndepărtarea lor trebuie continuată practica spirituală cu entuziasm şi onestitate.
Atunci când îndepărtaţi obstacolele dintr-un canal de apă, apa curge în mod automat prin canal, deoarece este în natura apei să se scurgă spre un nivel inferior. Analog, este în natura lui prakriti de a crea experienţe pentru purusha şi de a aduce starea de eliberare. Obstacolele din calea lui prakriti sunt îndepărtate prin sadhana (practica spirituală). Prin urmare, toate tipurile de sadhana sunt instrumentale; ele nu conferă în mod direct realizarea. Ele constituie metode foarte puternice de a îndepărta impurităţile din calea conştiinţei şi de a crea o trecere liberă prin care natura divină să se manifeste nestânjenit.

CAP IV SUTRA 4

Nirmanachittanyasmitamatrat

Nirmana = creaţie; chittani = minţi; asmita = egoism; matrat = singur.

Minţile create (NIRMANACHITTA) sunt născute sau create numai de către ASMITA (conştiinţa cosmică a individualităţii).

Yoghinul poate crea din asmita sa diferite minţi, prin care el poate experimenta diferitele fructe ale karmas-urilor trecute în mod simultan. Aceste noi minţi, sau vehicule ale conştiinţei, pot fi create numai din asmita. Nirmana chitta înseamnă conştiinţa care este făcută sau creată sau care este pusă în funcţiune separat. Aceste vehicule artificiale ale conştiinţei sunt create prin manipularea forţelor din planurile superioare prin samyama (identificare). Prin intermediul acestor minţi create, yoghinul poate opera în diferite sfere ale conştiinţei simultan. El este conştient simultan de toate chittas-urile. Acest lucru se realizează prin samyama asupra lui mahatattva, care este numită ahamkara sau asmita în Samkhya şi Yoga.
În Yoga, mahattatva înseamnă centrul individualităţii din om, în jurul căruia individul se manifestă în diferitele stări de conştiinţă, cu ar fi veghe, vis, somn ş.a.m.d. Aceste experienţe sunt transmise minţii naturale a yoghinului, şi astfel acea minte se eliberează de karmashaya (depozitul efectelor) datorită consumării fructelor sale.
Minţile artificiale sunt sub controlul complet al aspirantului. El le poate crea sau le poate dizolva, după voinţa sa. Pentru omul obişnuit, Dumnezeu este puterea supremă, dar pentru yoghin supremul este în el însuşi. Astfel, individualitatea sa are un suport în el însuşi. La oamenii obişnuiţi, individualitatea este dependentă de mulţi factori ai vieţii.
Subiectul minţilor create este foarte interesant şi folositor pentru arderea lui karmashaya (acumularea de karmas).

CAP IV SUTRA 5

Pravrittibhede prayojakam chittamekamanekesam

Pravritti = activitate; bhede = în legătură cu diferenţa; prayojakam = mişcându-se; chittam = minte; ekam = unu; anekesam = a multor.

Mintea unică le dirijează pe celelalte, în legătură cu diferitele acţiuni.

Mintea unică este mintea originară a yoghinului, mintea sa naturală şi această minte naturală este directorul, însufleţitorul şi controlorul minţilor create. Ea decide, direcţionează şi însufleţeşte minţile create în diferitele lor activităţi din diferitele sfere ale conştiinţei.
Yoghinul îşi multiplică conştiinţa în diferite planuri şi cu privire la diferite activităţi cu ajutorul minţii sale originare naturale. Minţile create sunt în totalitate dependente de mintea naturală şi acţionează în conformitate cu conştiinţa acesteia. Uneori ele manifestă capacităţi minunate în diferite privinţe. În multe cazuri inteligenţa din mintea unui guru (învăţător spiritual) joacă rolul minţii naturale, ea acţionând prin intermediul discipolului, dacă s-au creat vehicule artificiale ale conştiinţei.


CAP IV SUTRA 6

Tatra dhyanajamanashayam

Tatra = acolo, din acestea; dhyanajam = născut din meditaţie; anashayam = fără stocul întipăririlor trecute.

Prin aceste minţi (CHITTA), cea născută din meditaţie devine progresiv liberă de întipăriri (SAMSKARAS).

Atunci când yoghinul creează câteva minţi artificiale, mintea sa proprie devine progresiv liberă de întipăririle trecute. Minţile artificiale nu au karmashaya (acumularea de karmas), dar ele depind de, şi servesc, mintea naturală. Este la fel ca un mare concern industrial care are filiale în diferite locuri. Filialele sunt deschise sau închise, conform cu deciziile luate la sediu. Analog, minţile create pot fi considerate ca fiind filiale temporare ale minţii naturale. Ele n-au independenţă, deoarece ele au un singur scop, acela de a servi mintea naturală.
Yoghinii sunt capabili de a opera în diferite minţi, în diferite corpuri şi în diferite locuri, făcând în acelaşi timp şi karma. Intipăririle sunt îndepărtate din mintea naturală, astfel aceasta devenind progresiv liberă de karmashaya.

CAP IV SUTRA 7

Karmashuklakrisnam yoginastrividhamitaresam

Karma = acţiune; ashukla = nici albe; akrisnam = nici negre; yoginah = a yoghinilor; trividham = alcătuit din trei părţi; itaresam = a altora.

Acţiunile yoghinilor nu sunt nici albe, nici negre; a celorlalţi sunt de trei feluri.

Karma albă implică acţiuni care implică virtute, adică karma bună. Karma neagră înseamnă acţiuni rele, acele acţiuni care implică viciu. Yoghinul acţionează într-un asemenea mod încît acţiunile lui nu pot fi clasificate ca fiind bune sau rele; ele sunt numite nici bune, nici rele. Aceste acţiuni sunt posibile deoarece mintea yoghinului este purificată prin sadhana (practică spirituală) şi astfel el n-are un motiv egoist care să stea la baza acţiunilor sale. Yoghinii nu operează prin intermediul minţii inferioare; ei operează prin nirmana chitta (minţile create). În timp ce yoghinul realizează acţiuni care nu sunt nici bune, nici rele, acţiunile celorlalţi oameni sunt de trei feluri.
Oamenii obişnuiţi operează în această lume prin mintea inferioară, iar simţurile, mintea şi corpul nostru sunt vehicule sau medii ale karma-ei. Atunci când karmas-urile sunt realizate prin indryas (organe de simţ), minte şi corp, atunci ele dau naştere la aceste efecte întreite, şi anume, karmas-uri bune, karmas-uri rele şi karmas-uri amestecate. Astfel, oamenii obişnuiţi care trăiesc în lumea simţurilor, a corpului şi a minţii, necunoscând secretele lui nishkarma (activitate DIVIN INTEGRATă), trec prin multe suferinţe.

CAP IV SUTRA 8

Tatastadvipakanugunanamevabhivyaktirvasananam

Manifestarea dorinţelor potenţiale latente (VASANAS) are loc în conformitate, şi simultan, cu maturizarea fructelor acestor acţiuni (KARMAS).

Manifestarea vasanas-urilor în diferitele vieţi depinde de posibilitatea şi de condiţiile de maturizare a lui karma. De obicei, în această viaţă nu suferim, cu toate că putem face acţiuni rele sau, dimpotrivă, suferim, cu toate că facem numai acţiuni bune. Acest lucru se datorează posibilităţii de manifestare a dorinţelor potenţiale conform cu condiţiile de maturizare a fructelor. Prarabdha karma (karma activă) nu se maturizează conform cu secvenţa karmas-urilor, ci conform cu adaptarea lor. La fel cum există varietăţi timpurii şi târzii de vegetale, În mod analog anumite karmas-uri se fructifică foarte devreme, în timp ce altele se maturizează numai după multă vreme. De exemplu, dacă plantaţi spanac azi, acesta va creşte în 2-3 luni. Un copac guava va face fructe numai după trei ani, în timp ce mango are nevoie de 5-10 ani. La fel este şi cu karmas-urile.
Astfel, experienţele pe care fiinţa le are în viaţa asta pot fi urmarea acţiunilor realizate în vieţile anterioare. Oamenii obişnuiţi au de suferit pentru că ei n-au control asupra maturizării karmas-urilor. Yoghinul are control complet asupra condiţiilor care dau naştere la efectele karma-ei. În el există o conştiinţă, o karma, o minte care este supusă suferinţelor şi plăcerii, fiind guvernată de legile naturii, dar mai există o altă minte în el care este absolut liberă. Acesta este faptul fundamental în yoga, trebuind prin urmare să fie înţeles corect.
Astfel, un yoghin are două minţi, una care este supusă efectelor lui prarabdha (karma activă), în viaţa de toate zilele, care se bucură de ceea ce este bun sau rău în karma sa trecută, la fel ca mintea unui om obişnuit; dar datorită meditaţiei asupra lui mahatattva, sau asmita (principiul egoului), yoghinul deschide în el un alt canal numit nirmana chitta (mintea creată), care este vehiculul superior al conştiinţei. Prin aceasta dispare durerea şi plăcerea.
Omul obişnuit are numai mintea obişnuită, inferioară, prin urmare el suferă. Yoghinul, însă, nu are nici karmas-uri bune, nici rele, datorită lui nirmana chitta.
Kabir a spus că nu există excepţie de la regulă, că acela care are corp trebuie să fie supus durerii şi plăcerii, dar există totuşi o diferenţă. În timp ce omul obişnuit se supune legilor karma-ei cu tristeţe şi se plânge, yoghinul şi jnani sunt supuşi suferinţei cu cunoaştere, înţelegere şi putere absolută.
Acesta este secretul pe care mulţi nu-l cunosc. Aceştia nu înţeleg faptul că chiar şi un yoghin nu poate trece dincolo de prarabdha (karma activă). Nimeni nu poate anihila sau încălca legile karma-ei, dar yoghinul poate rămâne neafectat, chiar dacă el se găseşte în vâltoarea karmas-urilor şi efectelor lor. Acest lucru se datorează lui nirmana chitta. Yoghinul deci decoperă poarta prin care poate scăpa de cruzimile vieţii, dezvoltându-şi o nouă metodă de a o înfrunta.

CAP IV SUTRA 9

Jatideshakalavyavahitanamapyanantaryam smritisamskarayorekarupatvat

Jati = naştere; desha = loc; kala = timp; vyavahitanam = separat; api = chiar; anantaryam = secvenţă; smritisamskarayoh = a memoriei şi a impresiilor; ekarupatvat = datorită asemănării formei.

Deoarece memoria (SMRITI) şi întipăririle (SAMSKARAS) au aceeaşi formă în minte, ele sunt înlănţuite în decursul existenţelor prin relaţia cauză-efect; cu toate că aparent pot fi împărţite sau separate după naştere (JATI), loc (DESHA) şi timp (KALA).

Atunci când jiva (fiinţa umană vie încarnată) migrează de la un corp la altul în decursul nenumăratelor naşteri, există continuitate între diferitele naşteri şi memoria şi întipăririle tuturor naşterilor trecute sunt continuate în viaţa prezentă. Acest lucru se datoreşte faptului că există o înlănţuire neîntreruptă a personalităţii de-a lungul acestor încarnări. Aparent, naşterea asta este separată de naşterile anterioare în ceea ce priveşte faptul că ea are loc într-o anumită pătură socială (jati) într-un loc diferit şi într-un timp diferit, dar de fapt naşterile sunt toate ale aceluiaşi jiva.
După ce reîncarnarea a avut loc în alt corp, locul şi timpul nu pot fi aceleaşi. Mai mult, cunoaşterea minţii conştiente nu se leagă în nici un fel de nici o naştere anterioară şi, datorită acestui fapt, este foarte dificil să înţelegem că cele două naşteri au ceva comun. Acesta este un subiect foarte important care priveşte teoria transmigraţiei lui jivatma (Sinele Suprem, etern, manifestându-se sub forma unui Sine încarnat).
Astfel, memoria şi întipăririle fiind aceleaşi în diferitele încarnări, diferenţa de naştere, loc şi timp nu contează.

CAP IV SUTRA 10

Tasamanaditvam chashiso nityatvat

Tasam = este; anaditvam = fără început; cha = şi; ashisah = voinţa de a trăi; nityatvat = permanent.

(VASANAS) sunt dorinţe potenţiale latente care dau naştere la noi KARMAS şi ele n-au început, deoarece dorinţa de a trăi este eternă.

Legea cauzei şi efectului încătuşează mintea oamenilor obişnuiţi, existând prin urmare continuitatea memoriei şi a întipăririlor. Această sutra descrie sursa vasanas-urilor. Procesul de acumulare a întipăririlor este fără început. El este etern, prin urmare vasanas-urile sunt numite anadi. Ele sunt potenţialităţile latente ale dorinţelor. Ele se pot manifesta sub forma dorinţelor atunci când găsesc o împrejurare favorabilă.
Vasanas sunt o parte a corpului cauzal sau a corpului subtil. De obicei, ele desemnează dorinţe subconştiente, dar în Yoga, vasana înseamnă potenţialităţile latente care dau naştere la karmas. Corpul cauzal mai este numit vasana deha, deoarece vasanas-urile sunt o parte din el.
Lipsa de început a vasanas-urilor este dovedită de eternitatea voinţei de a trăi. Voinţa de a trăi se găseşte în fiinţele umane încă de la naştere, ea fiind prezentă de asemeni în toate creaturile vii. Nu există creatură care să fie eliberată de voinţa de a trăi, deci vasanas sunt fără început.
Vasanas-urile se găsesc în sferele subtile ale acestui corp, ele existând chiar şi în mintea cosmică care suferă diferite transformări. Este un alt flux de conştiinţă, iar voinţa individuală este o manifestare a acestuia; acest flux există deasemenea în orice fiinţă. Atunci când un yoghin devine capabil să-şi dezvolte nirmana chitta, apare o manifestare a acestui flux în el. Este mintea divină. Ea a fost folosită foarte des de acei gânditori inspiraţi din est şi vest. Pe lângă mintea individuală şi mintea cosmică, mai există o minte numită mintea divină. Nirmanakayachitta este manifestarea microcosmică a descoperirii acestei minţi supreme.

CAP IV SUTRA 11

Hetuphalashrayalambanaih sangrihitatvadesamabhave tadabhavah

Hetu = cauză; phala = efect; ashraya = suport; alambanaih = obiect; sangrihitatvat = deoarece sunt legate împreună; esam = a acestora; abhave = la dispariţia; tadabhavah = dispariţia lor.

Deoarece cauza acestor VASANAS (KLESHAS-urile), efectul (JATI; BHOGA şi AYUH), suportul (CHITTA) şi baza VASANAS-urilor (obiectele plăcerii) sunt legate între ele, prin dispariţia lor aceste dorinţe potenţiale latente (VASANAS) vor dispare de asemenea.

Vasanas-urile sunt fără început, dar ele dispar atunci când suportul sau cauza lor dispare. Cauza şi efectul sunt legate. Analog, substratum-ul şi obiectul sunt legate, astfel încât dacă unul dispare, celălalt va dispare şi el. Cauza vasanas-urilor sunt kleshas-urile (tensiunile fundamentale ale minţii), şi anume avidya (ignoranţa), asmita (egoism), raga (plăcerea), dwesha (repulsia) şi abhinivesha (frica de moarte). Efectul lor este naşterea, experienţa şi viaţa. Substraum-ul tuturor acestor experienţe este chitta. Substraum-ul vasanas-urilor este chitta (mintea), iar alambana sau baza vasanas-urilor, sunt obiectele plăcerii. Prin urmare, cauza, efectul, suportul şi obiectul vasanas-urilor fac ca acestea să fie continue de-a lungul ciclului renaşterilor. Dacă aceşti patru factori sunt îndepărtaţi, atunci în mod firesc şi vasanas-urile vor dispare. Dacă nu există cauză nu poate exista efect; analog, dacă nu există suport, obiectul nu va exista. Dacă kleshas-urile nu mai există, atunci nu mai poate fi viaţă, naştere şi experienţă, deoarece acestea sunt efectele kleshas-urilor, iar dacă nu există naştere, nici nu poate fi vorba de chitta (minte). Dacă chitta nu există înseamnă că nu există suportul vasanas-urilor. Chitta poate fi eliminată prin meditaţie, după aceasta nemaiputând să existe nici o vasana, cu toate că obiectele plăcerii sunt prezente. Totuşi, atunci când substratum-ul şi obiectele sunt eliminate, vasanas-urile vor dispare complet. Astfel, cunoscând faptul că vasanas-urile sunt dependente de patru factori, prin eliminarea acestor patru factori vasanas-urile sunt de asemenea făcute să dispară.

CAP IV SUTRA 12

Atitanagatam svarupatoastyadhvabhedaddharmanam

Atita = trecut; anagatam = viitor; svarupatah = în forma ei esenţială; asti = există; adhvabhedat-dharmanam = a proprităţilor inerente.

Trecutul şi viitorul există în forma lor proprie sau esenţială (SVARUPA) datorită diferenţei proprietăţilor lor inerente (DHARMA).

Din punct de vedere al timpului, procesele lumii sunt trecute, prezente şi viitoare. Există diferite stări ale acestei lumi, care se manifestă sub forma evenimentelor sau proceselor. Ceea ce este azi va deveni ieri, iar după un timp un eveniment în trecutul îndepărtat. Acest azi există şi va continua să existe chiar şi peste un an, dar el nu va exista în prezent, ci în trecut. În acelaşi timp, lumea care va veni, lumea viitorului, este deja aici. După o zi sau două, sau după un an sau mai mulţi, lumea viitorului va deveni lumea prezentului, şi de asemenea lumea trecutului.
Deci am aflat că lumea există în trecut, în prezent şi în viitor, iar trecutul, prezentul şi viitorul există în forma lor reală. Ele nu se amestecă; ele nu se pierd. Forma lor esenţială şi identitatea lor nu se pierd. Există oameni care au capacitatea de a intra în această lume a timpului pe care voi o numiţi viitor, devenind astfel profeţi.
Astfel, se spune în această sutra că lumea timpului sub forma trecutului şi viitorului poate fi considerată ca separată. Aceasta este viziunea clasică a filosofiei YOGA. Forma esenţială a lumii timpului este un subiect controversat. Ceea ce este mai important este diferenţa proprietăţilor inerente. Există două căi - una este determinarea, cealaltă este voinţa liberă. Determinarea este ca un film proiectat pe un ecran. Acesta arată numai ce este pe ecran, neputând să proiecteze altceva. Cealaltă cale este aceea a voinţei libere. Se pot schimba multe întâmplări, conform cu voinţa noastră.
În conformitate cu aceste două căi, există diferenţă între proprietăţile inerente. Trecutul şi viitorul rămân diferite. Acest lucru nu se poate schimba. Conform cu Yoga, fiecare întâmplare trebuie planificată dinainte în spaţiu şi timp. Totul se petrece ca un film proiectat pe un ecran, dar există diferenţă între proprietăţile inerente (dharmas). Această diferenţă se datorează diferenţei căilor iar diferenţa căilor este ceea ce numim determinare şi voinţă liberă. În cazul determinismului, viitorul devine prezent, iar prezentul devine trecut. Nu puteţi schimba acest lucru, deoarece este dincolo de puterile voastre. În cel de-al doilea caz, viitorul devine prezent iar prezentul devine trecut, dar în fiecare moment există schimbare, deoarece aveţi capacitatea de a schimba. Deveniţi capabili de a cunoaşte secretul lumii timpului.

CAP IV SUTRA 13

Te vyaktasuksma gunatmanah

Te = ele; vyakta = manifestat; suksma = subtil; gunatmanah = de natura gunas-urilor.

Chiar dacă sunt manifestate sau nemanifestate, proprietăţile inerente ale timpului sunt de natura gunas-urilor.

"Ele" înseamnă proprietăţile inerente ale lumii timpului (dharmas). Aceste dharmas sunt uneori manifestate sub forma prezentului, alteori sunt manifestate sub forma trecutului sau viitorului. Ele nu sunt simple evenimente, ci ele sunt diferitele combinaţii de dharmas şi de obiecte pe care le percepeţi. Ele au natura gunas-urilor, ceea ce înseamnă că ele sunt îmbibate de cele trei gunas, şi anume sattva, rajas şi tamas. Gunas-urile sunt principiul fundamental din individ şi din cosmos. Aceste trei gunas sunt factorii fundamentali ai existenţei şi creaţiei. Ele se combină în diferite proporţii, dând astfel naştere obiectelor lumii.
Prin urmare, atât calităţile manifestate, cât şi cele nemanifestate ale lumii derivă din cele trei gunas. Trebuie înţeles faptul că timpul este tot atât de important ca parte constituentă a lumii ca şi obiectele. În mod obişnuit se consideră că lumea este doar o creaţie de obiecte materiale, mentale şi spirituale, dar trebuie să vă reamintiţi că timpul este de asemenea un factor care este implicat în această creaţie. Sutra spune foarte clar că dharmas-urile, care pot fi manifestate sau nemanifestate, nu sunt numai imaginaţie, ci ele au o existenţă definită, deoarece ele sunt alcătuite din gunas.
Atunci când cele trei gunas sunt eliminate din individ sau din cosmos, apare posibilitatea înţelegerii şi stăpânirii timpului.

CAP IV SUTRA 14

Parinamaikatvadvastutattvam

Parinama = transformare; ekatvat = datorată unicităţii; vastu = obiect; tattvam = esenţa.

Esenţa obiectului sau unitatea esenţială a tuturor lucrurilor se datorează unicităţii transformărilor GUNAS-urilor.

Gunas-urile suferă procese de transformare, iar aceste transformări au particularităţi şi unicităţi. Percepţia mentală în viaţa de toate zilele se datorează unicităţii transformării gunas-urilor.
Cele trei gunas, care sunt o parte din prakriti, suferă transformări de la avyakta la vyakta, de la nemanifestat la manifestat. Cele trei gunas nu numai creează şi controlează materia, ci o şi diferenţiază. Gunas-urile creează lumile organice, anorganice, fizice, mentale, psihice şi astrale ale Universului.
Este foarte dificil de realizat un concept metafizic sau o cunoaştere a celor trei gunas. Acesta este un proces atât de fin, încât în interiorul structurii lui sunt produse timpul şi spaţiul. Bineînţeles, unicitatea transformării gunas-urilor este acceptată de Patanjali.
Datorită unicităţii transformării apar diferite combinaţii ale gunas-urilor, combinaţii care dau naştere diferitelor obiecte, grosiere sau subtile. Există o transformare absolut unică. Realitatea obiectului este inerentă în cele trei gunas din cauza acestei unicităţi a transformării.

CAP IV SUTRA 15

Vastusamye chittabhedattayorvibhaktah panthah

Vastusamye = prin asemănarea obiectului; chittabhedat = prin diferenţa minţii; tayoh = a acestor două; vibhaktah = separat; panthah = calea de manifestare.

Din cauza asemănării obiectului şi diferenţei de nivel a minţii, căile cunoaşterii sunt diferite.

Această sutra explică teoria yoghină a percepţiei. Chiar dacă obiectul este unic, percepţia lui diferă în conformitate cu diferenţa lui chitta. Acelaşi obiect este perceput diferit în momente de timp diferite din cauza diferenţei stării mentale sau a instrumentului de cunoaştere. Obiectul poate fi unic, dar el pare diferit datorită diferenţei de nivel şi de timp care corespunde facultăţii care cunoaşte. Această diferenţă a lui chitta este responsabilă pentru diferenţa în cunoaştere.

CAP IV SUTRA 16

Na chaika chittatantram vastu tadapramanakam tada syat

Na = nu; cha = şi; eka = unu; chitta = minte; tantram = dependent; vastu = obiect; tat = acesta; apramanakam = non-cunoscător; tada = atunci; kim = ce; syat = s-ar întâmpla.

Obiectul percepţiei nu depinde de o anumită CHITTA deoarece atunci când mediul cunoaşterii nu este prezent (adică atunci când CHITTA a fost depăşită prin realizarea stării de KAIVALYA) obiectul percepţiei continuă să existe pentru celelalte fiinţe care n-au ajuns încă la eliberare.

Percepţia unui obiect se face prin intermediul indriyas-urilor (organele de simţ), dar ea nu este dependentă de o minte sau de o formă de cunoaştere a lui chitta (minte). Dacă ea ar fi dependentă, atunci cunoaşterea n-ar continua în absenţa mediului de cunoaştere.
Există două teorii despre acest subiect. Teoria idealistă neagă chiar existenţa lumii. Teoria realistă susţine că lumea există în forma sa obiectivă aşa cum o vedem. Vedanta este idealistă, iar sistemul filosofic Charvaka este realist. Se pare că Yoga este o cale de mijloc. Ea nu respinge faţetele superioare ale lumii simţurilor şi percepţiei şi, de asemenea, nu respinge partea obiectivă. Yoga crede în existenţa obiectelor la fel ca şi în existenţa faţetelor superioare ale existenţei. Prin urmare, chiar şi atunci când chitta este retrasă, lumea va continua să existe, deoarece lumea, ca tot, există în materie, în minte, în indriyas-uri, în timp şi spaţiu.
Obiectul nu este dependent de o singură minte. Acest lucru înseamnă că lumea fenomenală este subiectivă pentru fiecare minte, dar ea nu dispare atunci când o fiinţă atinge kaivalya (realizare de sine); ea continuă pentru ceilalţi oameni care n-au atins kaivalya. Dacă consideraţi că obiectul percepţiei este dependent de o singură minte care a fost eliminată, atunci se poate pune întrebarea: ce se întâmplă cu obiectul percepţiei atunci când nu este cunoscut de minte? Răspunsul este: obiectul continuă să existe pentru ceilalţi oameni.

CAP IV SUTRA 17

Taduparagapeksitvachchittasya vastu jnatajnatam

Mintea are nevoie de reflectarea internă a obiectului pentru cunoaştere.

Mintea are nevoie de obiectul cunoaşterii pentru a-l reflecta, numai atunci cunoaşterea acelui obiect are loc. Atâta timp cât obiectul nu este reflectat în chitta (minte), aceasta nu poate realiza cunoaşterea lui.
Dacă un obiect este plasat în faţa chitta-ei, dar nu are loc nici o reflectare, atunci nu va exista nici o cunoaştere, chiar dacă obiectul şi chitta sunt faţă în faţă. Mai mult, cunoaşterea unui obiect nu are loc numai pentru că obiectul este prezent. Cunoaşterea se naşte numai atunci când are loc o reflectare a obiectului în chitta (minte).
Prin urmare, înţelesul acestei sutra este că un obiect este ori cunoscut, ori necunoscut, conform cu prezenţa sau absenţa reflectării acelui obiect în minte.

CAP IV SUTRA 18

Sada jnatashchittavrittayastatprabhoh purushasyaparinamitvat

Sada = întotdeauna; jnatah = sunt cunoscute; chittavrittayah = modificările minţii; tatprabhoh = stăpânul său; purushasya = a lui purusha; aparinamitvat = datorită neschimbării.

PURUSHA, stăpânul şi însufleţitorul CHITTA-ei, este neschimbător, prin urmare el poate cunoaşte întotdeauna modificările minţii (VRITTIS).

Purusha nu se schimbă niciodată; el este constant, cu toate că orice altceva se schimbă. Lumea spaţiului, timpului, a calităţilor şi a cunoştinţelor, etc., suferă schimbări continue, dar aceste schimbări au un fundament care este permanent şi nu se schimbă niciodată, o bază permanentă, care este sufletul. Prin urmare, tot ceea ce se petrece în chitta (minte) este în mod automat cunoscut de suflet, deoarece el este stăpânul chitta-ei.

CAP IV SUTRA 19

Na tatsvabhasam drishyatvat

Na = nu; tat = aceasta; svabhasam = auto-iluminată; drishyatvat = din cauza perceptibilităţii.

CHITTA nu se auto-iluminează adică nu este însufleţită prin ea însăşi, deoarece şi ea este subiectul cunoaşterii şi percepţiei.

Soarele străluceşte de la el putere, dar luna n-are lumină proprie. Analog, sufletul este auto-iluminat, dar chitta (minte) nu. Atunci când yoghinii percep diferite sfere ale lui chitta în variatele stări de samadhi, atunci aceasta devine subiectul percepţiei şi cunoaşterii, dar purusha este neschimbat.
În momentul în care mintea este introvertită şi transcende limitările simţurilor, yoghinul poate deveni conştient de purusha, care este diferit de chitta. Purusha iluminează chitta, cu alte cuvinte el este acela care o însufleţeşte.
Purusha nu este realizat prin intermediul minţii. Pentru a-l realiza, mintea este în totalitate separată şi scoasă în afara domeniului experienţei. În timp ce omul obişnuit depinde de simţuri pentru cunoaştere, sau omul de ştiinţă de instrumentele sale, yoghinul depinde de cea mai înaltă facultate de auto-cunoaştere. Numai după ce instrumentul schimbător al cunoaşterii este schimbat (chitta) se poate realiza purusha. Prin urmare, fiinţa supremă sau purusha nu este subiectul cunoaşterii prin intermediul minţii, ci este subiectul cunoaşterii prin el însuşi. Sadhana (practica spirituală) nu se ocupă atât de conştiinţa lui purusha cât de eliminarea formelor inferioare, vehiculele inferioare ale conştiinţei. Cu toate că purusha se auto-iluminează, el nu este perceptibil prin chitta.

CAP IV SUTRA 20

Ekasamaye chobhayanavadharanam

Ekasamaye = simultan; cha = şi; ubhaya = cei doi; anavadharanam = non-înţelegere.

CHITTA fiind limitată, prin ea nu se poate realiza înţelegerea celor doi (PRAKRITI şi PURUSHA), cunoscătorul (mintea) şi cunoscutul (obiectul) simultan.

Chitta îşi are propria ei iluminare. Aici se subliniază că nu puteţi înţelege în mod simultan pe cel ce percepe şi pe cel perceput, cunoscătorul şi cunoscutul. Puteţi cunoaşte unul din ei odată, deoarece mintea poate percepe numai anumite experienţe.
Atunci când mintea percepe, ea nu poate fi percepută. Această facultate duală a percepţiei şi perceputului nu există în minte, şi acest lucru constituie o limitare.

CAP IV SUTRA 21

Chittantaradrishye buddhibuddheratiprasangah smritisankarashcha

Chittantaradrishye = într-o minte fiind cunoscută de alta; buddhibuddheh = cunoaşterea celor cunoscute; atiprasangah = superfluitate absurdă; smriti = memorie; sankarah = confuzie; cha = şi.

Dacă s-ar accepta cunoaşterea minţii nu de către PURUSHA, ci de către o altă minte, atunci ar apare cunoaşterea celor cunoscute, ceea ce duce la absurditate şi la confuzia memoriei.


Buddhismul nu-l recunoaşte pe purusha. El spune că mintea poate percepe altă minte, dar în cazul acesta ar trebui să existe un lanţ neîntrerupt de minţi care să se vadă una pe alta. Deci doctrina buddhistă este foarte greşită. Chitta nu poate fi cunoscătorul; adevăratul cunoscător este purusha. Purusha nu poate fi cunoscut prin intermediul minţii, nici prin intermediul altui instrument.
Yoga este de părere că în loc să acceptăm ca chitta însăşi să fie cunoscătorul altei chitta, trebuie să acceptăm purusha ca bază de cunoaştere, deoarece el rămâne neschimbat, în timp ce orice altceva suferă o schimbare constantă.

CAP IV SUTRA 22

Chitterapratisankramayastadakarapattau svabuddhisamvedanam

Chitteh = a conştiinţei; apratisankramayah = care nu trece de la unul la altul; tadakara = forma proprie; apattau = îndeplinind; svabuddhi = auto-cunoaştere; samvedanam = cunoaşterea.

Cunoaşterea naturii esenţiale a Sinelui (ATMA), realizată prin autocunoaştere la nivelele cele mai profunde ale fiinţei (SVABUDDHI), este dobândită atunci când conştiinţa ia acea formă în care nu trece de la un stadiu la altul.

Cunoaşterea prin chitta depinde de diferitele nivele de conştiinţă, deoarece conştiinţa ia acele forme de buddhi prin care trece mintea. Atunci când conştiinţa capătă forma acelei pratyaya (conţinut al minţii) în care experienţa nu trece de la un nivel la altul din cauza absenţei vehiculului mental, se naşte autocunoaşterea, dobândindu-se astfel cunoaşterea naturii veritabile a sinelui.
Acest lucru are o legătură cu acea stare a lui purusha numită swarupawasthanam. Această stare apare atunci când chitta ia forma acelei pratyaya care se naşte din ritambhara, în care experienţa nu se schimbă. Atâta vreme cât meditaţia continuă în tărâmul minţii, experienţele continuă să se schimbe. Este pratisankram. Aceste experienţe continuă să se schimbe. Atunci când conştiinţa mentală evoluează sau devine din ce în ce mai subtilă, experienţele de asemeni se schimbă. Mintea nu e stabilă, ea se dezvoltă continuu. Structura psihologică şi fiziologică a minţii se schimbă întruna. Schimbările sunt mai pronunţate în meditaţie. Structura internă a minţii suferă transformări colosale în timpul meditaţiei.
Experienţele din meditaţie nu sunt ultime, deoarece există schimbare constantă. În stadiul final, chitta are o pratyaya constantă neschimbătoare; nu mai există schimbare. Există un stadiu al lui samadhi în care procesele experienţei se opresc şi nu mai există posibilitatea transcenderii limitărilor lui chitta. Atunci văzătorul îşi realizează forma lui proprie. La început, aceasta poate avea mai multe forme, cum ar fi shivalinga sau AUM, dar în stadiul final există o singură formă care nu se schimbă. Aceasta este numită tadakarapatti, şi aparţine ultimei categorii de samadhi. Acest stadiu final este descris în Upanishade şi în Bhagavad-Gita. Este starea de pură conştiinţă care are atributele lui sat, chit, ananda. Ea oferă o experienţă omogenă, care nu este limitată de minte. Ea este diferită de orice concept intelectual; este pură existenţă. Ea survine atunci când fiinţa transcende limitele lui chitta şi se stabileşte în pura conştiinţă neschimbătoare, care este absolut omogenă şi statică. În acea stare apare swabuddhi samvedanam, adică cunoaşterea completă a propriei minţi. Cunoaşterea corpului, a simţurilor şi a minţii se opreşte complet, nemaiexistând decât cunoaşterea neschimbătoare a lui swarupa, adică a formei proprii.
Cunoaşterea lui buddhi este cunoaşterea naturii voastre intime, buddhi neavând aici sensul de intelect sau minte. El înseamnă conştiinţă. În yoga, buddhi înseamnă atât intelect, cât şi conştiinţă supremă.
În Gita se spune că realitatea supremă este dincolo de buddhi sau conştiinţa de sine. Cuvântul buddhi desemnează în această sutra acea stare de conştiinţă supremă. Ea apare atunci când mintea nu lucrează, ci aceea care lucrează este conştiinţa supremă. Numai atunci când nivelul conştiinţei încetează să se mai schimbe, apare o unică şi neschimbătoare conştiinţă a naturii interne. Atunci s-a realizat cunoaşterea de sine.


CAP IV SUTRA 23

Drastridrishyoparaktum chittam sarvartham

Drastri = văzătorul (văzătorului); drishya = prakriti; uparaktam = colorat; chittam = minte; sarvartham = totul inclusiv.

Mintea, purificată fiind, colorată simultan atât de văzător (PURUSHA) cât şi de văzut (PRAKRITI), înţelege totul.

Aici cuvântul chitta nu desemnează funcţiile obişnuite ale minţii, ci el se referă la expresia superioară a conştiinţei prin care sferele superioare ale lui atman pot fi percepute. În această sutra cuvântul chitta este folosit în legătură cu transcendentalul purusha. Trebuie să înţelegem că orizontul lui chitta este vast, el incluzând nu numai prakriti, ci şi purusha. Reamintiţi-vă faptul că mintea unui sadhaka (practicant spiritual) continuă să fie aceeaşi, chiar şi după ce el a făcut progrese considerabile în plan spiritual. Singura diferenţă este că în timp ce la început mintea era colorată de prakriti, de conştiinţa obiectivă şi de cele trei gunas, acum ea a îndepărtat limitările şi a devenit pură, astfel încât ea poate acum să-l reflecte pe purusha. Astfel, ea devine capabilă să înţeleagă totul.
Cuvântul sarvartham, capabil de a înţelege totul, trebuie bine înţeles. Chiar şi în stadiile preliminare ale practicilor spirituale, chitta e capabilă de a înţelege totul, dar ea nu funcţionează în consecinţă. Ea poate percepe numai ceea ce este cognoscibil, dar atunci când devine pură ea dobândeşte o conştiinţă superioară, putându-l vedea şi pe drashta (văzător). Astfel ea devine cu adevărat sarvartham. Acesta este un stadiu foarte elevat al vieţii spirituale. Chitta devine capabilă să reflecte în acelaşi timp şi subiectul şi obiectul. Când această stare se permanentizează, aspirantul trebuie să ştie că starea de kaivalya (realizarea de sine) este foarte aproape, dar dacă această stare de conştiinţă atotcuprinzătoare nu este menţinută în mod constant şi dacă există încă oscilaţii ale conştiinţei, atunci înseamnă că kaivalya e foarte departe.

CAP IV SUTRA 24

Tadasankhyeyavasanabhishchitramapi parartham samhatyakaritvat

Tat = aceasta; asankhyeya = nenumărat; vasanabhih = de vasanas; chitram = împestriţată; api = cu toate că; parartham = de dragul lui purusha; samhatyakaritvat = datorită acţiunii asociate.

Deşi împestriţată de nenumărate VASANAS, mintea acţionează numai pentru PURUSHA, deoarece ea lucrează în asociere cu acesta.

Mintea este făcută din nenumărate vasanas (dorinţe, înclinaţii, impresii ascunse), fiind colorată în mod diferit de acestea, dar acest lucru nu este pentru ea însăşi; ea lucrează tot timpul pentru purusha. Ea este desemnată în totalitate pentru scopul lui purusha. La fel cum un muncitor nu lucrează pentru fabrică sau pentru ceilalţi muncitori, ci pentru familia lui, în mod analog chitta, cu toate că este colorată de nenumărate impresii şi dorinţe, ea este făcută de fapt pentru purusha.
Nenumăratele vasanas nu formează scopul minţii. Este la fel cum mâncăm multe lucruri, din care numai o parte este reţinută de organism, restul fiind eliminat; în acest caz noi nu mâncăm de dragul acestor multor lucruri. Analog, chitta nu este făcută pentru vasanas, ci pentru purusha. Cu toate că purusha este stăpânul sau scopul obiectiv al minţii, mintea are atât de multe vasanas pentru că ea trebuie să producă diferite distracţii pentru purusha.
Vasana este originalul, primitivul vehicul inconştient al dorinţei. Ea nu este o dorinţă ascunsă; ea este fără început. Este stimulentul principal pentru toată creaţia planului inferior. Vasanas-urile nu acţionează pe planurile superioare ale conştiinţei supreme. Trebuie înţeles deci că mintea noastră, care se leagă totdeauna de obiectele lumii inferioare, este plină de tot felul de ataşamente, suferinţe, dorinţe, ş.a.m.d. Scopul minţii este purusha şi nimic altceva, deci aspiranţii care sunt torturaţi de ataşamente şi de diferite vasanas nu trebuie să fie pesimişti. Ei nu trebuie să fie deprimaţi atunci când vasanas-urile lucrează în minte. Ei trebuie să înţeleagă că ţelul ultim al călătorului este purusha, şi că vasanas-urile servesc în cele din urmă unui scop esenţial al lui purusha.
Viaţă după viaţă, naştere după naştere, mintea continuă să migreze de la o sferă de conştiinţă la alta, de la un plan de evoluţie la următorul, până ce în cele din urmă vine un moment în care ea devine capabilă să reflecte atât văzătorul cât şi văzutul, cunoscătorul şi cunoscutul, în acelaşi timp. Atunci vasanas-urile dispar, deoarece ele au servit scopului lor de a crea bhoga pentru purusha.

CAP IV SUTRA 25

Vishesadarshinah atmabhavabhavanavinivrittih

Vishesa = diferenţa; darshinah = al aceluia care vede; atmabhava = conştiinţa de sine; bhavana = simţământ; vinivrittih = încetare completă.

Chiar şi conştiinţa sinelui (ATMA BHAVA) încetează complet pentru acela care vede diferenţa dintre PRAKRITI şi PURUSHA.

Facultatea care diferenţiază, a conştiinţei sinelui, încetează complet după ce s-a dobândit întregul domeniu al conştiinţei mentale. Există două interpretări ale acestei sutra foarte confuză. Conform cu prima, atunci când yoghinul devine capabil să perceapă conştiinţele mentale opuse, el înţelege diferenţa dintre cele două puncte ale unui proces. Procesul începe cu prakriti şi se termină cu purusha. După ce yoghinul a acoperit întreg domeniul procesului, el îşi poate da seama de diferenţa dintre cele două puncte - unul, conştiinţa lui purusha, şi al doilea, conştiinţa lui prakriti. Atunci apare în el hotărârea (sankalpa) de a se retrage de la conştiinţa sinelui. Acest lucru se întâmplă atunci când el devine conştient de prakriti şi de purusha, de diferenţa dintre ele, şi vrea să transceandă chiar şi această conştiinţă.
Conform cu cea de-a doua interpretare, atunci când yoghinul dobândeşte cea mai înaltă stare a conştiinţei sinelui, el poate face distincţie între prakriti şi purusha, distincţie prin care el devine capabil să vadă că purusha este diferit de prakriti. În acest punct conştiinţa sinelui este depăşită.
Prima interpretare pare a fi cea mai corectă. Ştim că în cea mai înaltă stare de samadhi conştiinţa nu se schimbă; ea devine statică. În această stare diferenţa dintre văzător şi văzut este cunoscută perfect. Mai mult, vasanas-urile, care constituie structura generală a minţii şi a conştiinţei mentale, nu sunt scopuri, ci numai mijloace. Prin urmare, scopul ultim al minţii este de a se transcende pe ea însăşi: Atmabhava este cel mai fin punct unde mintea, ca entitate, se autodizolvă. La acest stadiu vine experienţa lui kaivalya (realizarea de sine).

CAP IV SUTRA 26

Tada vivekanimnam kaivalyapragbharam chittam

Tadam = atunci; vivekanimnam = înclinat spre viveka; kaivalyapragbharam = înclinat spre kaivalya; chittam = mintea.

Atunci mintea este cu adevărat înclinată spre discriminare (VIVEKA), şi se îndreaptă spre KAIVALYA.

Când yoghinul realizează că însăşi ritambhara (conştiinţa cosmică) şi atma bhava, conştiinţa celui mai înalt punct al sinelui, sunt de asemenea inadecvate pentru realizarea absolutului, şi când s-a hotărât să îndepărteze chiar şi cele mai elevate caracteristici ale factorilor mentali, atunci apare în el un sentiment special, inconştient, de renunţare la beatitudinea şi cunoaşterea care se nasc din cel mai înalt plan atmic. Atunci când el realizează starea perfectă de samadhi, uită de tot ceea ce îl priveşte şi de tot ce-i în jurul său, dar în acelaşi timp el este capabil să vizualizeze întregul domeniu al conştiinţei, pe care l-a depăşit.
În acel moment, întreaga mişcare, de la cel mai înalt punct spiritual la cel mai jos, este văzută de el; el îşi aminteşte toate experienţele spirituale pe care le-a avut încă de la începutul vieţii sale spirituale. Atunci el devine capabil să creeze un sentiment de distincţie între experienţele de diferite dimensiuni. Atunci el realizează că toate acestea, inclusiv meditaţia şi extazul sunt relative, şi nu absolute. Se spune că beatitudinea şi jnana născută din conştiinţa supremă este neschimbată şi permanentă, dar în timpul perioadei de sadhana (practică spirituală), de-a lungul multor naşteri, calitatea experienţei se schimbă. Nici chiar calitatea transei şi a conştiinţei sinelui şi cunoaşterea supremă nu sunt absolute.
Ca urmare, aspirantul simte că toate aceste experienţe trebuie depăşite, pentru că ele sunt inadecvate. Este o experienţă deosebită să stai liniştit şi să priveşti retrospectiv propria ta viaţă. Atunci când mintea este introvertită, se poate vedea întreaga serie de experienţe, cu continuitatea lor. Experienţele pot fi simţite. Totuşi, dacă comparaţi ultima experienţă cu prima, puteţi vedea totdeauna diferenţa. Atunci vedeţi factorii care se dezvoltă. Astfel, puteţi transcende întreaga cale a sferei mentale.
Atunci realizaţi că toate aceste experienţe au fost în planul lui prakriti. Acesta este punctul lui purusha. Până ce nu este atins, toate experienţele sunt în domeniul lui prakriti, chiar şi cele mai fine. Acesta este planul conştiinţei mentale, senzoriale. El include conştiinţa supramentală precum şi viziunile, curenţii subtili, vibraţiile telepatice, clarviziunea, clarauzul etc. Totul formează un proces continuu, care începe de la planul grosier şi se continuă până la planurile mai profunde.
Aici, mintea este înclinată spre viveka (discriminare) prin analiză discriminatorie, şi vede întregul trecut în mod panoramic. Conştiinţa are tendinţa să graviteze spre kaivalya. Acest lucru este descris prin minunatul cuvânt kaivalyapragbharama.
Din fizică ştim că orice lucru gravitează spre centrul Pământului, având ceea ce noi numim greutate. În mod analog, în stadiul final al sadhana-ei, mintea este atrasă spre centrul de gravitaţie, adică kaivalya. Astfel, atunci când toţi agenţii conştiinţei sunt îndepărtaţi, purusha se umple de conştiinţă absolută, fiind atras spre starea de kaivalya.

CAP IV SUTRA 27

Tachchhidresu pratyayantarani samskarebhyah

Tachchhidresu = în intervalul acesta; pratyayantarani = alte pratyayas-uri; samskarebhyah = prin samskaras.

Intre stările acestea de discriminare (VIVEKA), mai pot apare temporar alte PRATYAYAS, datorită remanenţei impresiilor trecute (SAMSKARAS).

După ce yoghinul realizează starea de vivekakhyati (de îndepărtare a ignoranţei), apar momente când el nu poate menţine conştiinţa lui viveka din cauză că relaxarea efortului e urmată de o pratyaya. Chiar şi atunci când mintea este plină de vairagya (detaşare spirituală), părăsind sfera lui prakriti şi fiind atrasă catre kaivalya, există stadii intermediare în care ea este întoarsă înapoi, acolo unde a intrat în sfera lui nirbija samadhi.
Acest lucru se datoreşte urmelor de ignoranţă (avidyaklesha), care nu sunt altceva decât urme ale vechilor samskaras-uri (tendinţe mentale) care pătrund prin starea de viveka. Aici pratyaya semnifică ultima urmă care a rămas după arderea karmei şi a samskaras-urilor, dar această stare nu este constantă. Ea intervine numai printre fluxurile de viveka. Atunci când un yoghin este stabilit în cea mai înaltă formă de meditaţie, această meditaţie este întreruptă numai puţin şi temporar, până ce el atinge punctul final, dar intervalul de întrerupere nu-l aduce într-o stare inferioară. Este la fel cum în timpul nopţii ne trezim uneori pentru câteva clipe, şi apoi adormim la loc. Analog este şi cu mintea care se simte atrasă spre kaivalya, atunci când urmele întipăririlor pătrund prin viveka, dar viveka continuă apoi. Acest fapt nu trebuie înţeles greşit. Unii cred că arunci când un yoghin atinge stadiul final el nu mai este capabil să privească înapoi datorită fuziunii complete, dar în realitate nu este aşa. Atâta timp cât seminţele sunt prezente, ele dau naştere la vyuthana (ivirea) din starea de viveka, dar acest lucru nu dă naştere la tulburare, deoarece seminţele sunt aproape arse.

CAP IV SUTRA 28

Hanamesam kleshavaduktam

Hanam = distrugere; esam = a acestora; kleshavad = la fel ca kleshas-urile; uktam = spus.

Indepărtarea definitivă a acestora (PRATYAYAS) este realizată la fel ca în cazul KLESHAS-urilor.

Procesul de renaştere al conştiinţei anterioare trebuie oprit complet. Acest lucru se face prin îndepărtarea pratyayas-urilor (conţinuturile minţii) care se nasc datorită urmelor de personalitate, cum ar fi kleshas-urile (tensiuni fundamentale ale minţii). Kleshas-urile sunt îndepărtate prin înţelegerea naturii lor şi a relaţiei lor cu karma. Pratyayas-urile din samadhi sunt datorate de asemenea karma-ei trecute şi întipăririlor ei. Aceste întipăriri îşi au rădăcinile în kleshas, iar kleshas-urile îşi au rădăcinile în avidya (ignoranţă). În acest fel se face regresia pratyayas-urilor până la rădăcina lor.
Atunci când avidya (ignoranţa) este îndepărtată, kleshas-urile dispar, puterea de discriminare evoluează, dar datorită întipăririlor trecute apar de asemenea pratyayas conştiente. La fel cum kleshas-urile sunt îndepărtate prin meditaţie (dhyana) şi prin starea de vivekakhyati, la fel pratyayas-urile din timpul stării de vivekakhyati (procesul de îndepărtare a ignoranţei) pot fi eliminate prin mărirea fermităţii şi stabilităţii stării de vivekakhyati.

CAP IV SUTRA 29

Prasankhyaneapyakusidasya sarvatha vivekakhyaterdharmameghah samadhi

Prasankhyane = în cea mai înaltă meditaţie; api = chiar; akusidasya = a aceluia care nu mai are interes; sarvatha = în toate felurile; vivekakhyateh = prin discriminare; dharmameghah = ploaia dharma-ei; samadhi = samadhi.

Atunci când nu mai există interes nici chiar pentru cea mai înaltă meditaţie, se realizează DHARMAMEGHA SAMADHI, datorită completei discriminări (VIVEKAKHYATI).

Când starea de vivekakhyati este în totalitate realizată, şi întipăririle care provoacă întrerupere sunt de asemenea stăpânite, meditaţia culminează cu cea mai fină stare de samadhi, numită dharmamegha samadhi. Este interesant de remarcat că la acest nivel yoghinul este detaşat chiar şi faţă de iluminare. Există o vairagya (detaşare spirituală) totală, chiar şi în ceea ce priveşte vivekakhyati şi yoghinul devine liber de dorinţa de a atinge kaivalya. Până acum el a fost impulsionat de ambiţia de a atinge kaivalya; acum, chiar şi acea sete este depăşită. De îndată ce el se apropie de punctul culminant, dorinţa de a atinge acel punct se stinge.
Akusida înseamnă a nu aştepta nici un rezultat. Acesta este o stare în care yoghinul renuţă la ideea de a dobândi ceva sau de a realiza ceva prin meditaţia pe care o face. Ambiţia şi interesul sunt depăşite. Sadhana este realizată, dar nu se urmăreşte nimic de pe urma ei. Nu există ataşament nici chiar faţă de kaivalya. Este foarte interesant de observat că dorinţa pentru a atinge kaivalya, dorinţă care-l ghidează pe aspirant de la cel mai inferior punct al conştiinţei până la realizarea conştiinţei supreme, este în mod automat părăsită chiar când fiinţa este pe punctul de a atinge kaivalya. Acest lucru dă naştere la dharmamegha samadhi. În această sutra toate seminţele întipăririlor trecute sunt complet arse, karma este dizolvată şi porţile Realităţii sunt deschise. Misterele şi curiozităţile nu mai există.
Cuvântul dharma nu înseamnă aici nici religie, nici datorie. El desemnează proprietatea inerentă sau funcţia caracteristică. Dharma implicată aici este SAT, CHIT, ANANDA, ceea ce este o caracteristică universală sau o funcţie a conştiinţei superioare. Megha este un termen tehnic care înseamnă o stare mistică care poate fi descrisă ca fiind o stare foarte superioară de conştiinţă, prin intermediul căreia avem experienţa lui sat-chit-ananda. În sanskrită, "megha" înseamnă "nor". Ea este norul care aduce ploaia experienţei lui sat, chit şi ananda. El nu poate fi descris prin limbaj, prin cuvinte. Se poate spune că este o stare extrem de înaltă în care are loc experienţa omogenă a lui sat, chit şi ananda.
Acest lucru devine posibil atunci când s-a atins ultimul stadiu al lui nirbija samadhi. Să luăm un exemplu; atunci când un om moare, ultimul moment al vieţii sale este momentul în care îşi vede întreaga viaţă trecându-i prin faţa ochilor. El nu vede nimic clar, dar are un fel de conştiinţă mistică a tot ceea ce s-a întâmplat de-a lungul vieţii sale. El îşi priveşte viaţa ca şi cum ar privi un peisaj. Marea experienţă din dharmamegha samadhi este asemănătoare şi are loc chiar în momentul eliberării. Acest lucru pune capăt tuturor eforturilor, pune capăt sadhana-ei, meditaţiei şi lui samadhi.
Eliberarea înseamnă rupere, iar dharmamegha samadhi este punctul ultim al scopului urmărit de Yoga abhyasa. După ce acesta a fost atins, yoghinul intră într-un nou domeniu al existenţei şi activităţii.

CAP IV SUTRA 30

Tatah kleshakarmanivrittih

Tatah = după aceea; klesha = suferinţă; karma = acţiune; nivrittih = încetare.

După aceea apare eliberarea de KLESHAS şi KARMAS.

După ce yoghinul atinge sat-chit-ananda prin dharmamegha samadhi, el nu mai este afectat de kleshas-uri şi de karmas-uri. Aceste două instrumente de legătură, care îl trag pe jiva (sinele încarnat) în lumea experienţei, sunt complet dizolvate de influenţa lui dharmamegha samadhi. Odată ce aceste două instrumente sunt distruse, sadhana (practica spirituală) yoghină se termină.
Trebuie înţeles că scopul imediat al sistemului Yoga este de a elimina avidya (ignoranţa) şi kleshas-urile (tensiunile fundamentale ale minţii). Realizarea lui kaivalya (realizarea de sine) nu este efectul direct ci ea este un efect indirect, obţinut prin îndepărtarea kleshas-urilor. Este numai descoperirea unei stări care era deja acolo prin însăşi natura lui purusha. Jivanmukti ("eliberat în această viaţă") este rădăcina ultimă în Yoga. Ea desemnează starea de eliberare de captivitatea lui prakriti şi a celor trei gunas (însuşiri fundamentale). Domeniul lui prakriti începe cu avidya (ignoranţa) şi se termină cu jivanmukti ("eliberat în această viaţă"). Atunci când jivanmukti experimentează beatitudinea eternă, acest lucru este dincolo de domeniul lui prakriti. Jivanmukta poate privi prakriti din afară, deoarece el însuşi nu mai este în ea. El realizează în acelaşi timp înţelegerea practică atât a lui prakriti cât şi a lui mukti (eliberat spiritual).
Cu toate că este adevărat că starea ultimă de mukti este deja în noi, ea este însă ascunsă de avidya şi de întipăririle acţiunilor trecute. Atunci când acestea sunt îndepărtate prin yoga, starea care era deja acolo este descoperită ca nouă.
Prin urmare, aspirantul spiritual nu trebuie să renunţe niciodată la sadhana sa, până ce nu a atins în cele din urmă experienţa beatitudinii, în virtutea eliminării lui prakriti şi a celor trei gunas. El trebuie să continue calea yoga până ce el devine un centru de pură conştiinţă în Realitatea Supremă, fiind complet separat de prakriti. După ce s-a realizat dharmamegha samadhi, kleshas-urile şi karmas-urile nu-l mai leagă pe yoghin. Pentru el, acestea devin non-existente.
Procesul de mukti este format din două părţi, şi anume mukti individuală şi mukti cosmică (prakriti moksha). Cea de-a doua este eliberarea atât de prakriti cât şi de purusha. Atunci când un individ se eliberează de kleshas şi karmas acestea există totuşi undeva în prakriti, cu toate că pentru el au dispărut. La sfârşitul unui ciclu, totul se cufundă în prakriti. Acest lucru este prakriti moksha. Un om bogat care stă într-o cameră cu aer condiţionat în timp ce afară este vară şi caniculă, poate fi comparat cu un jivanmukta. Dispariţia căldurii după sezonul ploios poate fi comparată cu prakriti moksha. Deci acestea sunt cele două aspecte ale lui mukti - unul individual, celălalt universal. Eforturile făcute de oamenii de aici şi din alte părţi vizează numai eliberarea individuală. Profeţi ca Isus, Buddha, Sankara, sunt exemple de eliberare individuală. Eliberarea universală nu poate fi realizată de un singur individ; tot ceea ce poate face el este de a realiza o sadhana (practică spirituală) intensă pentru a obţine eliberarea pentru el însuşi.
Acestea sunt cele două faţete ale eliberării; una este abordarea evazionistă, cealaltă este abordarea practică. Abordarea unui yoghin nu trebuie să fie evazionistă, ci practică. Jivanmukta care s-a eliberat practic acţionează pentru binele umanităţii; el nu evadeză în tărâmul de dincolo de prakriti, chiar dacă este eliberat. El caută să aducă mângâiere şi pace indivizilor care suferă. Astfel, ei rămân în dharmamegha samadhi şi nu evadează în kaivalya, cu toate că aceasta este chiar în faţa lor. Atunci când yoghinul consideră că şi-a împlinit misiunea, el trece dincolo, în starea de kaivalya.
Eliberarea individuală nu este nicidecum eliberare, ci este exact opusul. Bineînţeles, din punct de vedere academic, ea este eliberare, dar din punct de vedere practic, nu. Individul eliberat trebuie să lupte. El trebuie să-şi continue lupta împotriva durerii, mizeriei, cauzelor durerii ş.a.m.d. Astfel, el răspândeşte mesajul vieţii fericite. În cele din urmă, atunci când simte că a arătat calea milioanelor de oameni care suferă, el transcende domeniul lui prakriti şi devine videha mukta.

CAP IV SUTRA 31

Tada sarvavaranamalapetasya jnanasyanantyajjneyamalpam

Tada = atunci; sarva = totul; avarana = voal; mala = impuritate; apetasya = a aceleia de la care este îndepărtat; jnanasya = a cunoaşterii; anantyat = infinit; jneya = cognoscibil; alpam = numai puţin.

Atunci, datorită îndepărtării tuturor voalurilor şi impurităţilor, puţin este ceea ce mai rămâne de cunoscut, deoarece cunoaşterea este infinită.

Dharmamegha samadhi permite realizarea a două lucruri; în primul rând, el îndepărtează voalul cunoaşterii, iar în al doilea rând el îndepărtează complet toate impurităţile. În realitate, sunt trei lucruri care sunt îndepărtate. În plus, faţă de primele două, este îndepărtată şi vikshepa (oscilaţia minţii), dar vikshepa a fost deja eliminată prin abhyasa (practica spirituală repetată), rămânând deci numai cele două menţionate în sutra.
În Upanishade şi în alte scripturi se spune că întunericul şi teama nu-l părăsesc pe individ până ce lumina cunoaşterii (jnanasurya) nu răsare pe firmamentul superconştiinţei. Aici se spune că după dharmamegha samadhi are loc marele eveniment al îndepărtarii impurităţilor şi al voalului care acoperă cunoaşterea, şi yoghinul vede că puţin este ceea ce i-a rămas de cunoscut.
La început, aspirantul simte că el ştie foarte puţin, şi că are mult de învăţat şi cunoscut, dar atunci când voalul cunoaşterii este îndepărtat mai rămâne puţin de cunoscut sau de dobândit. Yoghinul devine aptakama, aptajnana şi antasankalpa. Pentru el nu mai rămâne nimic de cunoscut, de împlinit, de câştigat sau de dorit. Aceasta devine natura lui, dar până ce această iluminare nu s-a produs, el are de făcut progrese prin disciplină riguroasă şi prin sadhana (practică spirituală). La început el este un căutător. Atunci când el devine stabilit în sadhana, este numit sadhaka (aspirant spiritual), dar atunci când atinge dharmamegha samadhi, el devine un siddha. Setea lui de cunoaştere, de înţelepciune şi pace este potolită de ploaia care cade din norul lui dharma ("ceea ce constituie Adevărata noastră Natură"). Pentru el orice şi oricând devine cunoscut atunci când doreşte acest lucru, deoarece nu mai există voal care să acopere cunoaşterea. El ajunge să experimenteze mahavakyas, marile dictoane, în propria sa viaţă. Aceste mari dictoane pot fi rezumate astfel:
1. Prajnanam Brahma: adevărul ultim, realitatea cosmică este conştiinţa.
2. Ahambrahmasmi: Eu sunt Brahman.
3. Tatwamasi: Tu eşti acesta (Brahman).
4. Ayamatma Brahma: Acest suflet individual este Brahman.
Acestea sunt cele patru adevăruri nemuritoare care sintetizează întreaga filososfie a Upanishadelor. Ele trebuie înţelese nu numai la nivel intelectual, ci şi la nivelul experienţei şi realizării, dar acest lucru este posibil numai în dharmamegha samadhi.
După ce a atins dharmamegha samadhi, purusha, în forma şi natura sa proprie, rămâne neclintit. El este eliberat acum de suprapunerea vrittis-urilor (modificărilor) minţii.

CAP IV SUTRA 32

Tatah kritarthanam parinamakramasamaptirgunanam

Tatah = după aceasta; kritarthanam = deoarece şi-au îndeplinit menirea; parinama = schimbărilor; krama = proces; samaptih = sfârşit; gunanam = al gunas-urilor.

După aceasta, deoarece şi-au îndeplinit menirea şi procesele schimbărilor (PARINAMAS) au luat sfârşit definitiv, GUNAS-urile se retrag sau se resorb în cauza care le-a produs.

Yoghinul devine kritartha prin atingerea lui dharmamegha samadhi, deoarece pentru el nu mai rămâne nimic de dobândit. Procesul schimbărilor din minte şi din gunas-uri se opreşte de asemenea. Legea cauzei şi efectului nu mai acţionează împreună cu legea schimbării, în ceea ce-l priveşte pe yoghin. Intregul proces al gunas-urilor are un singur scop - acela de a crea experienţe pentru purusha, şi în cele din urmă să aducă eliberarea. Acest scop fiind atins, gunas-urile se retrag.

CAP IV SUTRA 33

Ksanahpratiyogi parinamaparantanirgrahyah kramah

Ksana = moment; pratiyogi = corespunzător; parinama = schimbare; aparanta = în cele din urmă; nirgrahyah = complet aprehensibil; kramah = proces.

KRAMA este procesul care corespunde schimbării sau succesiunii momentelor; în DHARMAMEGHA SAMADHI el devine complet aprehensibil deoarece acest SAMADHI este punctul terminus al tuturor schimbărilor (PARINAMAS).

Un proces este o serie de întâmplări. El poate fi cunoscut numai atunci când este complet. De exemplu, sfârşitul acestui corp devine aprehensibil numai la sfârşitul procesului, adică în momentul morţii, şi prin urmare procesul morţii are loc constant, dar el nu se opreşte aici, deoarece momentele de transformare sunt urmate imediat de o altă formă de existenţă. Lucrurile îmbătrânesc în fiecare moment, dar noi le considerăm bătrâne numai la sfârşitul procesului. Acest proces care este în legătură cu timpul şi cu evenimentul este numit krama. Este adevărat că orice este un produs al celor trei gunas, deoarece gunas-urile se schimbă în fiecare moment. Numai sufletul, sau purusha, este dincolo de aceste transformări.
Există cinci stări de parinama:
1. De la nemanifestat la manifestat.
2. De la mineral la vegetal.
3. De la vegetal la animal.
4. De la animal la om.
5. De la uman la superuman.
În aceste clase diferite există de asemenea diferite stadii de evoluţie. De obicei noi nu remarcăm schimbările individuale de la un stadiu la altul, deoarece ele nu sunt foarte pronunţate. Atunci când ne întâlnim cu o persoană pe care n-am văzut-o de 10-15 ani, putem remarca schimbările pe care le-a suferit. De fapt, acele schimbări s-au produs în fiecare moment, dar noi nu le putem cunoaşte în mod separat în fiecare moment.
Acest proces de schimbare ia sfârşit în dharmamegha samadhi, care este punctul final al transformărilor celor trei gunas. Dincolo de el nu mai există transformare. Odată cu acesta iau sfârşit toate transformările din toate domeniile de existenţă, astfel încât nu mai există renaştere după ce moksha (eliberarea) a fost atinsă, deoarece transformările din planurile fizic şi mental sunt oprite de asemenea.
Tot aşa cum nu ştim exact când un copil devine adolescent sau când un adolescent devine matur, analog transformările lui jiva de la un regn la altul, adică de la vegetal la animal, de la animal la om ş.a.m.d., de la o încarnare a lui la alta, de la o naştere la alta, nu sunt aprehensibile. Prin urmare există oameni care nu cred în reîncarnare, dar acest lucru este pentru că ei n-o pot vedea. Se poate spune că nu este posibil ca aceasta să fie văzută; ea este aprehensibilă numai la sfârşitul procesului, şi nu în fazele lui intermediare. Această sutra dă un raţionament logic pentru teoria reîncarnării.

CAP IV SUTRA 34

Purusharthashunyanam gunanam pratiprasavah kaivalyam svarupa pratistha va chitshakteriti

Purushartha = scopul lui purusha; shunyanam = lipsit de; gunanam = a gunas-urilor; pratiprasavah = involuţie; kaivalyam = eliberare; svarupa = natura proprie; pratistha = stabilire; va = sau; chittishakteh = purusha; iti = aceasta e totul (marchează sfârşitul cărţii).

KAIVALYA este involuţia sau resorbţia GUNAS-urilor în cauza care le-a produs, datorată împlinirii menirii lor, sau este reintegrarea lui PURUSHA în forma sa veritabilă, care este pura conştiinţă.

Starea de kaivalya este definită aici în două feluri: în primul rând, în termeni de involuţie a gunas-urilor, în al doilea rând în termeni legaţi de purusha. Acest lucru se datoreşte faptului că în natură există un proces dublu care poate avea loc: unul este evoluţia, celălalt este involuţia. În procesul evoluţiei, obiectele experienţei se manifestă în diverse stadii, cum ar fi asmita (simţul individualităţii), tanmatra, bhutas (elemente subtile), etc., pentru bucuria lui purusha. Procesul de involuţie este opusul acestuia, în care obiectele fuzionează cu cauza lor progresiv, astfel încât în cele din urmă cele trei gunas (însuşi fundamentale) rămân într-o stare netulburată. Acest lucru se întâmplă atunci când scopul gunas-urilor, anume bhoga (conştiinţă obiectivă) şi kaivalya (realizarea de sine) lui purusha, este împlinit. Astfel, kaivalya poate fi definită ca fiind involuţia gunas-urilor datorată împlinirii menirii lor, adică purushartha. Procesul de pratiprasava, sau involuţia gunas-urilor, se termină în kaivalya lui purusha.
Conform cu cealaltă definiţie, kaivalya este starea lui purusha în propria sa natură de pură conştiinţă. Individul caută să-şi purifice conştiinţa prin diferite sadhanas (practici spirituale), cum ar fi meditaţie, samadhi, samyamam etc. Datorită acestui fapt, voalul care acoperă natura reală alui purusha este îndepărtat, până ce, în cele din urmă, prin dharmamegha samadhi, conştiinţa devine extrem de pură şi realizează natura proprie (swarupa pratishtha).
Astfel, kaivalya este punctul suprem al tuturor sadhanas-urilor. Acesta este punctul de vedere yoghin, dar există alţi gânditori, cum ar fi acei rishis care au primit revelaţia Upanishadelor, care consideră că kaivalya este numai un stadiu al conştiinţei. Nu ştim câtă conştiinţă mai rămâne de dezvoltat dincolo de pragul realizării.
Buddha a scris de asemenea undeva că kaivalya este atinsă atunci când voalurile ignoranţei sunt îndepărtate unul câte unul prin practica lui dhyana (meditaţie), etc., dar chiar şi atunci este posibil ca să mai rămână unele voaluri de îndepărtat. Se pare că deocamdată kaivalya este punctul cel mai de sus pentru noi, şi prin urmare întreaga sadhana yoghină este dedicată acestui scop, în mod direct sau indirect. Yoga este astfel o modalitate, şi nu un scop în ea însăşi.

GVY: Sutras Patanjali III

Capitolul 3

V I B H U T I P A D A


CAP III SUTRA 1

Deshabandhaschchittasya dharana

Desha = loc; bandha = a obliga; chittasya = a minţii; dharana = concentrare.

Concentrarea (DHARANA) este obligarea (BANDHA) minţii (CHITTA) să se fixeze sau să stea focalizată într-un singur loc (DESHA).

Aici "loc" înseamnă loc fizic sau psihic. În diferite scripturi se spune că există trei baze pe care se poate sprijini concentrarea şi anume, obiectivă, subiectivă şi vizionară. Deci, dharana (concentrare) înseamnă îngrădirea minţii într-un singur loc, asupra unui singur punct sau obiect. În Mahabharata se dă un exemplu bun despre ce înseamnă atenţie focalizată. În timp ce-i învăţa pe Pandavas să tragă cu arcul, guru-l (învăţătorul spiritual) lor, Drona, i-a întrebat care era obiectul pe care-l vedeau. Arjuna a răspuns că el vedea numai ochiul păsării care era ţinta şi nimic altceva. Iată un exemplu de concentrare.
Atunci când mintea este concentrată asupra unui punct, percepţia devine intensă. Când ochii sunt închişi obiectul, care poate fi un gând, o idee sau un cuvânt, apare intens în conştiinţă. Mintea nu se mişcă şi nu părăseşte obiectul concetrării. Dacă ea se mişcă, acest lucru este numit vikshepa. Vikshepa înseamnă oscilaţie. În timpul concentrării nu trebuie să existe decât conştiinţa obiectului concentrării, şi nimic altceva. Se spune uneori că puteţi avea două locuri asupra cărora se realizează concetrarea. De exemplu, atunci când faceţi japa mantra (repetarea unei mantra (a unui cuvânt)), mantra este un factor şi forma este al doilea factor. Pentru un începător, concentrarea cu japa asupra a doi factori este mai bună. Mai târziu, concentrarea se poate face fără japa. Atâta timp cât va exista fluxul de sânge din creier vor exista şi vibraţiile, iar concentrarea va fi dificilă. Fluxul de sânge trebuie redus şi nu trebuie să existe nici o vibraţie. Pentru aceasta, ne folosim de sistemul optic (ochi).
Prin intermediul sistemului optic, vibraţiile creierului fizic sunt reduse. Dacă vă uitaţi la un punct cu ochii deschişi şi nu clipiţi un timp, iar apoi închideţi ochii, veţi adormi în câteva minute. La fel cum opriţi valurile sau unduirile de pe suprafaţa unei ape lăsând ca acea apă se se liniştească, în mod analog vibraţiile creierului pot fi oprite prin îndepărtarea diferiţilor factori perturbatori. Chiar şi creierul fiziologic trebuie să fie oprit. Pentru asta, noi fixăm mintea asupra unui singur punct, cum ar fi o chakra din corp, de exemplu muladhara, manipura sau ajna, fixându-ne conştiinţa asupra acesteia.
Dacă mintea oscilează, nu-i permiteţi acest lucru. În acest fel activităţile cerebrale încetează pentru un timp; în acest timp are loc concentrarea. La început nu este posibil să se realizeze concentrarea pe durate mari de timp.
Concentrarea nu este o stare de uitare. Dacă uitaţi totul, inclusiv obiectul, această stare este numită shunya samadhi sau laya, dar concentrarea trebuie să includă atenţie dirijată asupra unui singur obiect. Dacă vă concentraţi asupra unei mantra-e (cuvânt), atenţia trebuie să fie complet captivată de aceasta, fără să existe nici cea mai mică întrerupere. Dacă apare întreruperea, atunci starea este concentrare; dacă nu există întrerupere, atunci starea este dhyana (meditaţie). Trebuie subliniat că în timpul concentrării suntem conştienţi că ne concentrăm. Meditaţia nu diferă de concentrare; ea este numai o concentrare de o calitate superioară.
În dharana există conştiinţa obiectului, care este din când în când întreruptă. Atenţia poate fi întreruptă datorită unui zgomot exterior sau datorită unor gânduri care trec prin minte. Astfel, dharana este concentrarea conştiinţei cu pauze intermitente.
Uneori întreruperile sunt de aşa natură încât nu ne mai putem concentra din nou. Acest lucru este numit vikshepa. Este o tulburare, o distracţie. Incepătorul se loveşte întotdeauna de această dificultate. Uneori el este capabil să-şi readucă mintea la loc, alteori nu. Acest lucru se întâmplă deoarece corpul fizic nu are o poziţie stabilă. Odată cu cea mai mică mişcare a corpului, inima începe să bată mai repede, respiraţia se precipită şi acest lucru dă naştere la tulburare. Atunci când corpul este absolut stabil, ca o stâncă, concentrarea devine fermă. Iată de ce stabilitatea corpului este atât de esenţială.




CAP III SUTRA 2

Tatra pratyayaikatanata dhyanam

Tatra = acolo (în desha); pratyaya = bază sau conţinut al conştiinţei; ekatanata = continuitate; dhyanam = meditaţie.

DHYANA este fluxul neântrerupt al activităţii mentale a conştiinţei (PRATYAYA)

Pratyaya înseamnă activitate mentală aconştiinţei, care poate fi focalizată pe o idee, un sunet sau un obiect oarecare, subtil sau grosier. Dacă în dharana (concentrare) conştiinţa sau atenţia devine fluidă şi continuă, astfel încât ea nu este întreruptă de nici un gând auxiliar, atunci dharana (concentrare) este înlocuită, sau se transformă în dhyana (meditaţie). Se întâmplă uneori să realizăm dhyana atunci când practicăm dharana (concentrare). În dhyana (meditaţie) există un flux neîntrerupt al activităţii conştiinţei.
Dacă vizualizaţi un obiect, nu trebuie să vizualizaţi numai acel obiect, ci trebuie să vă vizualizaţi şi pe voi practicând dhyana. Acest lucru este important. Uneori puteţi neglija obiectul, dar rămâne conştiinţa dhyana&Index_termeni.htm#8209;ei, numită sakshi bhava. Ceea ce se întâmplă de obicei în timpul concentrării este faptul că, dacă mintea o ia razna, nu vă daţi seama de asta. Acest lucru nu trebuie să se întâmple. Prin urmare, dhyana (meditaţie) include două lucruri: 1, o activitate mentală neîntreruptă, al cărui flux este focalizat asupra unui singur obiect; şi 2, conştiinţa stării de dhyana, adică conştiinţa faptului că practicaţi concentrarea neîntreruptă. Aceste două tipuri de conştiinţă merg mână în mână.


CAP III SUTRA 3

Tadevarthamatranirbhasam svarupashunyamiva samadhih

Tadeva = aceeaşi; artha = obiectul dhyana-ei; matra = numai; nirbhasam = a apare; svarupa = forma proprie; shunyam = gol; iva = ca şi; samadhih = samadhi.

Această stare devine SAMADHI atunci când se percepe interior, prin fuziune totală, numai obiectul (ARTHA), fără conştiinţa propriului sine.

Trebuie remarcat că dharana (concentrare) se transformă în dhyana (meditaţie) şi dhyana (meditaţie) se transformă în samadhi. În dharana (concentrare) conştiinţa este intermitentă, în dhyana (meditaţie) ea este neîntreruptă, în timp ce în samadhi ea devine una cu artha, adică obiectul concentrării. Acesta poate fi subtil sau grosier. În samadhi fiinţa nu este conştientă că practică concentrarea.
Uneori se spune că în starea de concentrare profundă obiectul dispare, dar această sutra ne spune că obiectul nu dispare; din contră, numai el rămâne. Astfel, dacă vă concentraţi asupra lui AUM, simbolul lui AUM (numit artha) va fi prezent în samadhi. El nu va dispare, ci va străluci singur în câmpul conştiinţei.
Obiectul meditaţiei devine din ce în ce mai clar, imaginea sa devine din ce în ce mai vie pe măsură ce pătrundeţi mai profund în stadiile lui samadhi. Apoi, mai este un punct important; nu rămâneţi conştient de propria existenţă, nu mai există nici măcar conştiinţa că practicaţi concentrare. Deci, samadhi are două caracteristici: unu, tot ceea ce rămâne este obiectul şi doi, nu există conştiinţa acestui proces sau al sinelui. Deoarece nu există decât conştiinţa obiectului, mintea pare că nu mai funcţionează, dar ea nu este goală; pentru a sublinia acest lucru s-a folosit cuvântul "iva".
Pe măsură ce studentul progresează pe calea concentrării, la început aceasta este întreruptă din când în când. Astfel, concentrarea merge bine un timp, şi apoi intervine o cădere. Acesta este primul stadiu. În al doilea stadiu există mai mult dhyana şi din ce în ce mai puţine "căderi". În al treilea stadiu, începeţi cu dharana şi imediat intraţi în dhyana; apoi deodată totul devine vid. Acesta este primul stadiu al lui samadhi ; vă amintiţi obiectul, dar nimic altceva. De fapt, mintea sau conştiinţa nu este anihilată, ea pare numai temporar a fi non-existenţă, deoarece nu sunteţi conşienţi de voi înşivă în tot acest proces de concentrare.


CAP III SUTRA 4

Trayamekatra samyamah

Trayam = cele trei; ekatra = împreună; samyamah = samyama.

Cele trei realizate împreună (DHARANA, DHYANA şi SAMADHI) constituie SAMYAMA.

Samyama este totalitatea celor trei procese descrise mai sus. Ea conţine două părţi; sam înseamnă perfect sau complet, yama înseamnă control. Deci, samyama înseamnă stăpânire completă a procesului psihic sau control complet al concentrării mentale. Acesta este un subiect foarte important din yoga. El ne revelează secretul puterilor yoghine. Aplicarea lui samyama asupra diferitelor obiecte sau gânduri va da naştere la puterile psihice numite vibhutis.
Samyama nu poate fi completă până ce nu există fuziune a celor trei procese de concentrare. Obiectul meditaţiei trebuie să devină foarte clar şi nu trebuie să existe conştiinţă personală. Obiectul poate aparţine corpului, minţii, societăţii sau bunurilor personale, dar indiferent de acestea, trebuie să existe aceşti doi factori. Samyama începe cu conştiinţa subiectivă şi obiectivă; aceasta este o conştiinţă duală. Eşti conştient de obiectul meditaţiei atât în lumea interioară cât şi în lumea exterioară, dar porţile lumii exterioare se închid treptat, astfel încât vezi numai lucrul care este în interior. Aceasta este dhyana (meditaţie). Apoi, lucrul văzut în interior devine din ce în ce mai clar şi în acelaşi timp conştiinţa personală se pierde. Aceasta este numită samadhi. Cele trei împreună se numesc samyama.


CAP III SUTRA 5

Tajjayatprajnalokah

Tat = acesta; jayat = prin stăpânirea; prajna = conştiinţă cognitivă superioară; lokah = iluminare.

Prin stăpânirea ei (SAMYAMA-ei) răsare lumina conştiinţei cognitive superioare (PRAJNA).

Atunci când contemplarea este continuată asupra unui obiect, şi când obiectul devine foarte clar, nemaiexistând conştiinţa personală pentru moment, se realizează starea de samyama (identificare). Ea dă nştere conştiinţei cognitive superioare a obiectului concentrării. Dacă se meditează asupra lui AUM , acesta se manifestă cel în stadiul de conştiinţă superioară.
Atunci când văd un lucru cu ajutorul ochilor, aceasta este conştiinţa senzorială. Atunci când închid ochii şi încerc să văd acel obiect prin vizualizare, aceasta este conştiinţa mentală. Când acel obiect - de exemplu AUM - apare sub forma unei umbre, este conştiinţa profundă. Atunci când el străluceşte deodată înăuntru în toată splendoarea sa, este conştiinţa cognitivă superioară.
Aspirantul poate fi conştient de corpul său, de existenţa sa, de conştiinţa sa şi de lucrurile lumii exterioare, dar din nou el clipeşte. Simbolul sau obiectul străluceşte clar, apoi din nou conştiinţa revine. După aceasta, conştiinţa percepe din nou strălucirea obiectului în chidakasha (domeniul Conştiinţei Absolute şi Omniprezente (CHIT)), dar de data aceasta conştiinţa sinelui este pierdută. În această stare apare manifestarea lui prajna (conştiinţa cognitivă superioară). Acest lucru este numit prajnaloka, ceea ce înseamnă răsăritul luminii conştiinţei cognitive superioare, în care obiectul meditaţiei străluceşte în forma sa cea mai pură.


CAP III SUTRA 6

Tasya bhumisu viniyogah

Tasya = a acesteia; bhumisu = în stările subtile; viniyogah = aplicare.

SAMYAMA trebuie practicată gradat în diferitele stări subtile ale conştiinţei, anume în stările de VITARKA, VICHARA, ANANDA şi ASMITA.

De acum încolo cuvântul samyamam (identificare) va fi folosit pentru dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi (extaz, identificare totală). Samyama trebuie practicată asupra diferitelor obiecte. Acestea sunt stadiile subtile ale conştiinţei numite bhumi. Cu alte cuvinte, acestea sunt stările de vitarka ("întrebare", gândire verbală), vichara (reflectare intuitivă) ananda (beatitudine) şi asmita (simţul individualităţii). Această aplicare a samyama-i (identificare) asupra stadiilor subtile trebuie făcută nu numai în starea de samadhi, ci în toate stadiile sadhana-ei (practica spirituală).
Această aplicare este un proces foarte dificil. Să presupunem că un om de ştiinţă abordează o problemă care aparţine lumii simţurilor; el se gândeşte la ea în toate stadiile muncii sale. El întreţine o gândire şi o atenţie continuă. Acest proces este un fel de samyamam (identificare). Prin intermediul lui, el ajunge să cunoască adevărul care se ascunde în spatele acelei probleme. Acesta i se revelează în starea de cea mai profundă absorbire. El continuă să contemple acel adevăr şi după un timp ajunge să descopere un adevăr încă şi mai profund. Il abandonează pe primul şi-l ia în consideraţie pe acesta din urmă. Nu se mai gândeşte la nimic altceva şi în cele din urmă ajunge la un fapt fundamental care i se revelează în cel de-al treilea stadiu.
În mod analog, un sannyasin sau un aspirant yoghin practică samyama asupra unui obiect grosier, ajungând treptat la fundamentul problemei. Atunci când apare o nouă idee sau un nou adevăr, el se ţine de acestea, ajungând la adevăruri şi mai fine, şi mai adânci. În cele din urmă el ajunge la esenţă, care este dincolo de orice limitare sau maya (iluzie). Dincolo de nume şi formă, el stă faţă în faţă cu adevărul sau realitatea fundamentală. Acest proces este numit aplicarea lui samyama (identificare).
Astfel, samyama (identificare) poate fi practicată asupra unui individ sau unui lucru, asupra calităţilor lui, şi în cele din urmă asupra principiului fundamental (SINELE sau ATMA). Aceasta este aplicarea lui samyama (identificare) asupra stadiilor subtile şi grosiere.


CAP III SUTRA 7

Trayamantarangam purvebhyah

Trayam = cele trei împreună; antarangam = intern; purvebhyah = în legătură cu precedentele.

Cele trei împreună (DHARANA, DHYANA, SAMADHI) sunt interne în relaţie cu precedentele (YAMA, NIYAMA, ASANA, PRANAYAMA, PRATYAHARA).

Trinitatea care constă din dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi (extaz, identificare totală) este internă în comparaţie cu primele cinci părţi ale sistemului yoga, adică yama (cod social şi moral), niyama (cod persona), asana (poziţie, postură), pranayama (controlul suflului) şi pratyahara (retragerea simţurilor). Intern înseamnă mai subtil sau mai fin. Primele cinci părţi aparţin lui buddhi (intelect, inteligenţă), caracterului, obiceiurilor, manierelor, minţii, organelor de simţ şi prana-ei (totalitatea forţelor vitale subtile ale naturii). Ele aparţin lui annamaya kosha (corpul fizic), pranamaya kosha (corpul vital) şi manomaya kosha (corpul mental), prin urmare sunt numite Părţile externe sau exterioare - bahiranga. Ele aparţin lumii exterioare (lucrează preponderent cu energii exterioare).
Antaranga înseamnă intern, introvertit. Când staţi pe pragul unei uşi sunteţi conştienţi atât de interior cât şi de exterior. Aceasta este pratyahara (retragerea simţurilor). Atunci când nu sunteţi pe prag, ci vă uitaţi înăuntru, este antaranga (intern, introvertit); când vă uitaţi afară, este yama (cod social şi moral), niyama (cod social), asana (poziţie, postură) şi pranayama (controlul suflului).
Toate cele cinci părţi până la pratyahara (retragerea simţurilor) aparţin obiceiurilor voastre personale; ele aparţin lumii exterioare. Ele n-au nimic de-a face cu straturile profunde ale conştiinţei; prin urmare, în această sutra se spune că dharana concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi (extaz identificator) împreună constituie disciplinele interne (ele operează cu energiile intime, interioare, ale fiinţei).


CAP III SUTRA 8

Tadapi bahirangam nirbijasya

Tadapi = iar acestea; bahiranga = extern; nirbijasya = lui nirbeeja samadhi.

Iar acestea (cele trei stadii sau trinitatea (SAMYAMA)) sunt la rândul lor externe lui NIRBIJA SAMADHI.

Nirbija samadhi este cea mai interioară sau mai fină stare, deci chiar dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi (extaz ) sunt externe în comparaţie cu nirbija samadhi. În nirbija samadhi nu există pratyaya (conţinul al minţii), nici obiect nici sămânţă, ci numai pură conştiinţă. Samyama (identificare) aparţine lui sabija samadhi, deci cele patru stadii ale lui samprajnata trebuie considerate ca fiind externe lui nirbija samadhi.
Astfel, primele cinci părţi, şi anume yama (cod social şi moral), niyama (cod personal), asana (poziţie, postură), pranayama (ritmarea suflului) şi pratyahara (retragerea simţurilor) sunt externe lui dharana (concentrare), dhyana (meditaţie) şi samadhi. Acestea din urmă la rândul lor sunt externe lui nirbija samadhi; scopul pentru care se menţionează că sabija samadhi este externă lui nirbija samadhi este că, chiar dacă noi obţinem puteri supranaturale prin samyama (identificare), acestea nu constituie cel mai înalt stadiu. Cel mai înalt stadiu, şi anume nirbija samadhi, este cu totul diferit. Facultăţile psihice pe care le dobândim prin samyama (identificare) aparţin lui sabija samadhi, care nu este stadiul final. Prin urmare, aspirantul spiritual nu trebuie să se mulţumească cu sabija samadhi, ci trebuie să încerce să ajungă la cel mai înalt nivel, adică nirbija samadhi.
Samyama (identificare) poate fi practicată asupra unui obiect care există în propriul corp sau care este în lumea exterioară; acesta poate fi grosier sau subtil sau poate fi o parte a corpului vostru, cum ar fi vârful nasului sau al limbii ş.a.m.d. Samyama (identificare) poate fi practicată nu numai asupra unui obiect prezent, ci şi asupra obiectelor trecute, cum ar fi naşterile anterioare, sau naşterile viitoare, dar trebuie subliniat că orice fel de samyama (identificare) este externă lui nirbija samadhi.


CAP III SUTRA 9

Vyutthananirodhasamskarayorabhibhavapradurbhavau nirodhaksana chittanvayo nirodha parinamah

Vyutthana = a ieşi la iveală (renaşterea conştiinţei precedente); nirodha = a opri; samskarayoh = a celor două întipăriri; abhibhava = suprimare; pradurbhavau = emergenţă; nirodhaksana = moment de suprimare; chitta = mintea; anavayah = pătrundere, infiltrare; nirodha = suprimare; parinamah = transformare.

NIRODHA PARINAMA este acea stare de vid a minţii (CHITTA) care apare în momentul suprimării sau anihilării obiectului meditaţiei, moment care apare în spaţiul dintre manifestările succesive ale acestui obiect.

În această sutra se explică starea fundamentală a transformării mentale implicată în practica yoga. Atunci când atingeţi samadhi trebuie să ştiţi că, conştiinţa voastră a suferit o transformare bine definită, şi că această schimbare are loc pe tărâmul conştiinţei. Parinama este schimbare. De exemplu, laptele bătut este o parinama a laptelui. În samadhi, sau chiar şi în sadhana (practica spirituală) preliminară, mintea suferă transformări. Acestea au loc în puncte diferite şi sunt de grade diferite. Intreaga gamă a acestor transformări este clasificată în trei. Sutra prezentă descrie transformarea sub forma suprimării. Mai există încă două forme, care sunt descrise în următoarele două sutras. Ele sunt numite transformări sub forma liniştii şi transformări sub forma concentrării.
Astfel, mintea suferă aceste trei feluri de transformări după ce a atins samadhi. Trebuie subliniat că samadhi parinama este primul, ekagrata parinama urmează după aceasta, şi nirodha parinama este ultima. Iată care este procesul: Când aţi început practica lui samyama (identificare), mintea suferă transformări în trei stadii. Primul stadiu este samadhi, al doilea ekagrata (concentrarea întregii noastre atenţii asupra unui singur focar) şi al treilea nirodha (blocare). Aceasta este ordinea, dar în sutra ea este schimbată.
Nirodha este suprimarea obiectului meditaţiei. Acesta este un subiect foarte interesant. Când practicaţi samyama (identificare), de exemplu asupra lui AUM, încercaţi să fiţi conştienţi de el şi de nimic altceva. Toate distracţiile sunt înlăturate, chiar şi gândul la guru (învăţător spiritual), la Dumnezeu sau orice altă idee. Totul este suprimat, cu excepţia lui AUM. Acest lucru se numeşte samadhi parinama şi voi atingeţi deci, starea de linişte. Apoi AUM devine clar, luând forma unui flux continuu în mintea voastră. În acest proces, un AUM este urmat de altul, existând continuitate. Este la fel cum flacăra unei lămpi de ulei este continuă. În acea stare, mintea suferă o transformare numită ekagrata parinama.
Dacă continuaţi, deodată apare o idee (parazită); aceasta nu este nirodha (blocare), ci este vyutthana, care este numai renaşterea conştiinţei precedente. Apoi are loc suprimarea ei şi AUM apare; acea perioadă de suprimare este numită nirodha. Aceasta este o parinama.
Aspirantul trebuie să ştie cum să îndepărteze complet pratyaya (conţinutul minţii). În samadhi parinama, pratyaya factorilor care deranjează este suprimată. Apoi vine o perioadă în care mintea suferă o nouă transformare în ekagrata parinama. După aceasta, în loc să vă concentraţi asupra lui AUM, va trebui să vă concentraţi asupra perioadei de suprimare survenite şi să încercaţi să-l îndepărtaţi pe AUM din minte. Este foarte dificil să îndepărtaţi pratyaya din minte, deoarece în momentul când încercaţi să vă goliţi conştiinţa, să realizaţi shunya (starea de vid), AUM va apare din nou. El trebuie îndepărtat. Din nou apare şi din nou trebuie îndepărtat. Odată cu practica, perioada de suprimare se va mări şi pratyaya (conţinututl minţii) va dispare în cele din urmă. Atunci va fi vid absolut. Aceasta este perioada lui nirodha parinama. Metoda aceasta este o metodă specială de yoga, care trebuie înţeleasă corect. Yoga încearcă să scoată mai întâi un cui cu ajutorul altui cui şi apoi, după ce primul cui este îndepărtat, se îndepătează şi cel de-al doilea. Yoga încearcă să provoace o transformare în conştiinţă introducând o pratyaya oarecare, un simbol sau o idee, şi apoi îndepărtând-o. Astfel, nirodha parinama este îndepărtarea pratyaya-ei pe care, poate, am folosit-o ani de zile.
Vyutthana (ivirea) şi nirodha (blocarea) sunt cele două tipuri de activităţi ale conştiinţei. Aceste două feluri de samskaras (tendinţe mentale) dinamice sunt întipăririle conştiinţei responsabile de stadiile de suprimare şi manifestare. Astfel, aceste două stări de suprimare şi expresie vin şi pleacă, şi odată cu ele pratyaya (conţinutul minţii) vine şi pleacă. Astfel, chiar şi atunci când există numai o singură pratyaya în conştiinţă, din timp în timp există nirodha parinama între manifestările a două pratyayas succesive, dar acea pratyaya trebuie de asemenea suprimată. Apare atunci un vid complet, urmat de o nouă apariţie a lui pratyaya. Nu trebuie să existe nici o neînţelegere în legătură cu această nirodha.
Laya (fuziune, contopire, dizolvare) este diferită de nirodha. Uneori, în timpul meditaţiei, apare un vid momentan, în care totul dispare; aceasta este laya, şi nu nirodha. Ea este involuntară. Nirodha este suprimare voluntară, care se deosebeşte de laya.
Transformarea care constă în suprimarea voluntară este ultima transformare a minţii. Corpul fizic suferă de asemenea transformări; de exemplu, copilăria, adolescenţa, bătrâneţea şi moartea.
Mintea suferă transformări similare, de la dharana (concentrare) la samadhi, prin intermediul celor trei transformări sau stadii, numite samadhi parinama, ekagrata parinama şi nirodha parinama. În samadhi parinama încercaţi să puneţi o bază solidă pratya-ei şi să eliminaţi celelalte gânduri. În ekagrata parinama încercaţi să continuaţi acea pratyaya (conţinut al minţii), deoarece nu mai există distracţii acum, mintea este liniştită. În nirodha parinama încercaţi să diminuaţi pratyaya pe care aţi folosit-o şi încercaţi să realizaţi shunyata (starea de vid). În acest fel, transcendeţi domeniul lui sabija samadhi şi realizaţi nirbija samadhi.


CAP III SUTRA 10

Tasya prashantavahita samskarat

Tasya = prin aceasta; prashanta = liniştit; vahita = flux; samskarat = prin întimpăriri repetate.

Fluxul lui NIRODHA PARINAMA devine continuu şi liniştit prin întipăriri (SAMSKARAS) sau exersări repetate.

Stadiul final al transformării minţii devine liniştit şi puternic prin practică repetată; Atunci acea stare nu este întreruptă de apariţia unei pratyaya (conţinut al minţii). Acesta este un punct crucial. Dacă această nirodha (blocare) este practicată înainte de ekagrata (concentrarea întregii noastre atenţii asupra unui singur focar) sau de samadhi, veţi intra în laya sau întuneric, iar aceia care urmează calea nirakara, fără formă, vor intra de două ori în întuneric. Deci, această stare de suprimare nu trebuie niciodată încercată de un aspirant înainte ca el să stăpânească ekagrata parinama. La fel cum laptele este întâi, apoi vine laptele bătut, apoi untul, în mod analog samadhi parinama, ekagrata parinama şi nirodha parinama trebuie să urmeze una alteia.
În timp ce practicaţi meditaţia profundă, uneori întipărirea dispare, şi această dispariţie este numită nirodha. Acest lucru se va întâmpla numai după ce există conştiinţă continuă. Când conştiinţa devine continuă şi între două întipăriri apare deodată un vid, shunya, acesta este numit nirodha. Deodată, conştiinţa trece în planul următor al concentrării focalizate, apoi apare din nou o întrerupere, în care nu mai există nici o întipărire, fiind prin urmare numită nirodha. În viitor va trebui să schimbaţi întregul şablon. Odată ce pratyaya devine continuă, fără nici o altă intervenţie, trebuie să aşteptaţi un timp până ce apare suprimarea voluntară. Atunci pratyaya simbolului, cum ar fi AUM, devine din ce în ce mai clară şi deodată apare o nouă întrerupere. Aceasta este tot nirodha; întipărirea se sesizează continuu, apărând deodată după câteva luni de practică, o întrerupere. După aceasta, brusc, întipărirea reapare. Din nou trebuie s-o întrerupeţi. Ea va dispare, dar va apare din nou. În momentul când reapare, trebuie să încercaţi s-o întrerupeţi.
Atunci când aţi ajuns la stadiul în care nirodha predomină iar vyutthana ("manifestarea") se diminuează, atunci vine samadhi, deci stricaţi ceea ce tocmai aţi realizat. Prin urmare, yoga este numită vyoga. Se încearcă realizarea unei transformări în minte, şi acea transformare este realizată în trei stadii. Acesta nu este un cerc imaginar, ci este o schimbare veritabilă în structura moleculară a minţii. Chiar şi creierul este schimbat. Această transformare specială a minţii, care are loc în trei stadii este la rândul ei împărţită în multe substadii, dar nu vom intra aici în detalii.


CAP III SUTRA 11

Sarvarthataikagratayoh ksayodayau chittasya samadhiparinamah

Sarvarthata = atenţie multilaterală, discontinuă şi difuză; ekagratayoh = fixitate; kshayodayau = dispariţie şi apariţie; chittasya = a minţii; samadhi = linişte; parinamah = transformare.

SAMADHI PARINAMA este dispariţia şi apariţia consecutivă a distracţiei (SARVARTHATA) şi fixităţii (EKAGRATA) minţii (CHITTA)

Samadhi parinama este o stare în care concentrarea şi distracţia minţii apare şi dispare. Acest proces este simultan; distracţia dispare şi fixitatea apare. Astfel, ea este o stare a minţii, o transformare a conştiinţei. Aceasta este o stare superioară.
În această stare specială apare întipărirea, de exemplu AUM, apoi simultan distracţia apare şi ea. Atunci suprimaţi distracţia şi AUM reapare. Distracţia revine şi este suprimată din nou. Astfel, AUM şi distraţia apar şi reapar simultan. Stratul anterior de samskaras (tendinţe mentale) încearcă să suprime concentrarea, dar stratul actual încearcă să suprime distracţia. Efortul de a stabiliza o singură întipărire, AUM suprimă toate distracţiile celelalte (vikshepa). Este exact ceea ce faceţi în practica zilnică. Atunci când staţi jos, încercaţi să practicaţi ekagrata (concentrarea totală) asupra unei întipăriri particulare. Deodată un gând vine şi deranjează întipărirea. Apoi aduceţi din nou întipărirea în minte şi suprimaţi distracţia. Din nou, ca o explozie, un nou gând apare, îndepărtând întipărirea, ş.a.m.d. Această stare este numită samadhi parinama. Acesta este primul stadiu al transformării care are loc în conştiinţă.


CAP III SUTRA 12

Tatah punah shantoditau tulyapratyayau chittasyaikagrata parinamah

Tatah = atunci; punah = din nou; shanta = liniştit; uditau = manifestat; tulya = egal; pratyayau = conţinut al minţii; chittasya = al minţii; ekagrata = fixitate; parinamah = transformare.

Atunci când obiectele (PRATYAYA) care dispar şi apar consecutiv sunt similare sau identice, este starea minţii numită EKAGRATA PARINAMA.

În ekagrata parinama aceaşi întipărire apare şi dispare din timp în timp. Intipăririle, de exemplu AUM, apar şi dispar alternativ. Calitatea întipăririlor care diminuează şi a acelora care apar trebuie să fie aceeaşi, dar intervalul dintre acestea este atât de scurt încât este dificil pentru un aspirant obişnuit să-l conştientizeze.
Atunci când vedem un film pe un ecran, noi nu putem vedea fiecare imagine separat, pentru noi există continuitate. Analog este şi în cazul lui ekagrata parinama. Apariţia şi dispariţia întipăririi poate fi atât de rapidă încât ea scapă atenţiei noastre, şi noi avem impresia că există un flux continuu al acelei pratyaya (conţinut al minţii). Cu toate că diferenţa dintre cele două stadii este dificil de perceput, ea există totuşi, şi ar fi o eroare din partea noastră să credem că este numai o singură stare.
Mintea este ferm fixată în concentrare, şi în acest caz noi percepem diferenţele dintre cele două stări, dar în mod obişnuit mintea noastră sare de la un obiect la altul, şi acesta este motivul pentru care în scripturi se spune că mintea se mişcă de la un obiect la altul, încontinuu. În samadhi mintea este complet suprimată, dar în celelelate stări, chiar dacă este focalizată, ea continuă să se mişte. Aici este mişcarea lui pratyaya (conţinut al minţii); o pratyaya apare, şi apoi tot ea reapare. Acest proces continuă un timp. El este numit ekagrata parinama al minţii.


CAP III SUTRA 13

Etena bhutendriyesu dharmalaksanavasthaparinama vyakhyatah

Etena = prin asta; bhuta = element; indriyesu = în organele simţurilor; dharma = calitate, proprietate; laksana = caracteristic; avastha = condiţie; parinamah = transformare; vyakhyatah = sunt explicate.

Prin asta sunt explicate şi cele trei PARINAMAS suferite în timpul meditaţiei de către elemente (BHUTAS) şi organele de simţ (INDRYAS), şi anume: natura (structură, proprietăţi) (DHARMA), caracterul (LAKSHANA) şi condiţia (AVASTHA).

Transformările sau schimbările din elemente sau organe de simţ trebuie înţelese ca fiind analoage cu transformările explicate în sutras-urile precedente. Aşa cum mintea suferă întreita schimbare sau transformare, datorită lui samyama, sub forma lui samadhi, ekagrata (focalizare) şi nirodha (blocare), la fel elementele şi organele de simţ suferă trei tipuri de schimbări, numite dharma, lakshana şi avastha. Odată cu creşterea corpului au loc anumite schimbări. Pe măsură ce îmbătrâniţi au loc schimbări în corp şi în organe. Semnificaţia acestei sutra este că atunci când mintea suferă o transformare, o transformare similară are loc în percepţia simţurilor şi în organele de simţ.
Analizând aceste concepte în profunzime, mintea suferă transformări şi corespunzător acestor transformări ale lui chitta (minte), au loc transformări în corp şi în obiectele percepţiei. Aceste transformări sunt după cum urmează:
1. Dharma parinama - chitta este transformată din punctul de vedere al proprietăţii sau structurii (dharma) ei.
2. Lakshana parinama - chitta este transformată din punctul de vedere al caracteristicilor ei.
3. Avastha parinama - chitta este transformată din punctul de vedere al condiţiei sale.
Prima transformare este în samadhi. Atunci când încercaţi să eliminaţi distracţiile minţii în timpul practicii lui samyama, chitta suferă o anumită schimbare în ceea ce priveşte natura sa. În ekagrata, chitta va suferi altă schimbare în structură sau proprietate, în caracter şi condiţie. Apoi, când chitta trece prin nirodha parinama, va suferi o a treia transformare în proprietăţi, caracter şi condiţie. Astfel, în toate cele trei stadii ea trece prin dharma, lakshana şi avastha parinama. Exact în aceeaşi manieră au loc şi transformările din organele de simţ şi din elemente.
Există cinci elemente, pământ, apă, foc, aer şi eter, şi zece organe de simţ, cinci din ele fiind cognitive şi cinci fiind motorii. Organele cognitive sunt legate de bhuta (element) corespondentă; de exemplu, urechile percep sunetul, care este o calitate a eterului; pielea percepe pipăitul, care este o calitate a aerului ş.a.m.d., dar simţurile nu lucreză independent. Ele trebuie conectate cu mintea sau chitta, altfel acestea n-au cui trimite impulsurile respective.
Atunci când chitta suferă cele trei tipuri de transformări, organele de simţ şi cele cinci elemente suferă de asemenea în urma acestor schimbări. Elementele şi indriyas-urile (organele de simţ) suferă treptat schimbările numite dharma (calitate, proprietate), lakshana (caracteristic) şi avastha (condiţie, stare), schimbări ce au loc în timpul lui samadhi, ekagrata şi nirodha. Percepţia este dharma celor cinci simţuri, şi această dharma este modificată odată cu transformările lui chitta (minte, conştiinţa individuală).
Scopul acestei sutra este de a dovedi că în decursul timpului, prin samyama, yoghinul este capabil să facă multe feluri de miracole. Ea este un fel de dovadă, astfel ca să înţelegeţi cum, prin concentrare dharma, lakshana şi avastha, aparţinând simţurilor şi elementelor, pot fi transformate. Acest lucru se va clarifica în discuţia puterilor psihice.


CAP III SUTRA 14

Shantoditavyapadeshyadharmanupati dharmi

Shanta = liniştit, latent; udita = manifestat; avyapadesha = nemanifestat; dharma = proprietăţile; anupati = comun; dharmi = substratum-ul proprietăţilor.

DHARMI este substratul comun în toate proprietăţile sau structurile (DHARMA), fie latente (adică nerealizate sau nemanifestate încă), fie active (prezente), fie nemanifestate (realizabile sau care urmează să fie manifestate în viitor).

În timp ce au loc transformări în proprietăţile, caracteristicile şi stările lui chitta (minte), bhutas (elemente) şi indriyas (organe de simţ), trebuie să existe ceva care rămâne neschimbat, care este comun tuturor acestor schimbări. În filosofia yoga, este un fapt comun ca dincolo de toate schimbările să existe un factor care să fie dincolo de orice schimbare.
Corpul se schimbă odată cu vârsta, dar eu-l sau sinele rămâne neschimbat, nu numai pe durata acestei naşteri, ci de-a lungul întregului şir de naşteri. Stările mele schimbătoare, de la copilărie până la bătrâneţe, îmi sunt atribuite numai pentru că în mine există un principiu care nu este afectat de schimbare. Acest principiu este numit "dharmi". Acesta nu este corpul sau mintea ori constiinţa sau întipăririle (samskaras), deoarece toate acestea se schimbă cu timpul.
Buddhiştii nu cred în nici un lucru permanent. Ei spun că orice suferă o anumită schimbare în decursul vieţii, ca o flacără care arde continuu, dar care de fapt se schimbă în fiecare moment. În mod similar, totul pe lume se schimbă în fiecare moment. Buddhiştii nu cred în ideea de dharmi, dar filosofia Yoga are nevoie de ideea de dharmi pentru a putea explica posibilitatea miracolelor. Prin urmare, se spune în această sutra că dharmi este substratum-ul tuturor schimbărilor, trecute şi prezente sau chiar viitoare.

CAP III SUTRA 15

Kramanyatvam parinamanyatve hetuh

Krama = ordine; anyatvam = diferenţă; parinamah = transformare; anyatve = pentru diferenţă; hetuh = cauză.

Diferenţa în procesul de succesiune (KRAMA) este cauza transformării (PARINAMA).

Există o diferenţă în succesiunea evenimentelor diferitelor lucruri; de exemplu, un bulgăre de lut poate fi transformat într-o oală; el va fi distrus şi va deveni din nou un bulgăre de lut. În acelaşi fel, o anumită chitta va suferi transformări într-un mod anume, conform cu legile fundamentale ale naturii sale. Această diferenţă în ordinea evenimentelor dă naştere la diferite transformări ale lui chitta, simţurilor şi ale elementelor.
Intreaga structură a lui chitta trebuie să sufere o schimbare, un proces numit involuţie. Deoarece în structura lui chitta este implicat întregul proces de samadhi, ekagrata şi nirodha, sutra spune că schimbarea care are loc în structura minţii este acolo deoarece ea trebuie să fie acolo.
Chiar dacă nu practicaţi nici o sadhana (practică spirituală), chiar şi atunci, în decursul timpului, chitta va suferi această stare de transformare, dar acest lucru poate lua mai multe naşteri.


CAP III SUTRA 16

Parinamatrayasamyamadatitanagatajnanam

Parinama = transformare; traya = trei; samyamat = prin samyama; atita = trecut; anagatah = viitor; jnanam = cunoaştere.

Realizând SAMYAMA asupra celor trei transformări (SAMADHI PARINAMA, EKAGRATA PARINAMA şi NIRODHA PARINAMA) se dobândeşte cunoaşterea trecutului şi viitorului.

Samadhi, ekagrata (focalizare) şi nirodha (blocare) sunt cele trei transformări. A realiza samyama asupra acestor trei înseamnă a realiza samyama mai întâi asupra lui samadhi, apoi asupra lui ekagrata şi în cele din urmă asupra lui nirodha. Aceasta înseamnă că realizaţi samyama sub forma conştiinţei distracţiilor şi le eliminaţi. Apoi practicaţi samyama asupra conştiinţei fixităţii; la fel, samyama asupra lui nirodha înseamnă a deveni conştient de aceasta. Aceste trei samyamas elimină distracţiile minţii. Incet, încet apare conştiinţa stării, deci, încet, încet, odată cu îndepărtarea distracţiilor, trebuie să deveniţi conştient de această îndepărtare. Acest lucru este numit samyama asupra celor trei transformări. Atunci chitta devine atât de fină încât ea transcende barierele timpului şi poate cunoaşte întâmplările trecutului şi viitorului.


CAP III SUTRA 17

Shabdarthapratyayanamitaretaradhyasat sankarastatpravibhagasamyamat sarvabhutarutajnanam

Shabda = cuvânt; artha = obiect; pratyayanam = conţinut mental; itaretaradhyasat = din cauza suprapunerii mentale; sankara = confuzie; tat = acesta; pravibhaga = separat; samyamat = prin samyama; sarvabhuta = toate fiinţele vii; ruta = limbaj; jnanam = cunoaştere.

Cuvântul (SHABDA), obiectul (ARTHA) şi cunoaşterea sau conţinutul mental (JNANA) sau (PRATYAYA) sunt confundate datorită suprapunerii lor în minte. Realizând SAMYAMA asupra lor, luate separat, se dobândeşte cunoaştera telepatică a limbajului tuturor fiinţelor precum şi a înţelesurilor ascunse.

De obicei, cunoaşterea noastră despre obiecte este confuză din cauza confundării lui shabda (cuvânt), artha (obiect) şi pratyaya (conţinutul minţii). Dacă facem samyama asupra lor separat, putem înţelege limbajul animalelor. Astfel, sunetul trebuie separat de obiect şi obiectul trebuie separat de idee, cum ar fi cuvântul "vacă", obiectul "vacă" şi pratyaya "vacă". Samyama trebuie făcută asupra acestor trei separat, prin urmare suprapunerea dintre cuvânt, obiect şi pratyaya este îndepărtată.
Diferiţi oameni au diferite experienţe mentale cu obiectul "vacă". De exemplu un hindus va spune că acesta trebuie protejat, în timp ce un muslim va spune că ea trebuie tăiată. Aceasta este diferenţa în pratyaya. În mod analog, există diferenţe între cuvinte; de exemplu, în diferite limbi există diferite cuvinte pentru obiectul "vacă". Atunci când faceţi diferenţa între forma "vacă" numele "vacă" şi ideea "vacă", şi când faceţi samyama asupra celor trei, sutra spune că veţi ajunge să cunoaşteţi limbajul vacilor sau a oricăror alte animale sau creaturi. Acestea sunt secretele yoghine, pe care oamenii nu le aplică, deoarece sunt foarte dificile.
Fiecare obiect din lume are trei constituiente sau vibhaga, şi anume sunetul sau cuvântul, forma şi ideea. Trebuie să fiţi capabil să faceţi samyama asupra vibraţiilor sunetului separat, asupra formei separat şi de asemenea asupra ideii separat. Acest lucru este foarte dificil.


CAP III SUTRA 18

Samskarasaksatkaranat purvajati jnanam

Samskara = întipărire; saksatkaranat = prin percepţie directă; purva = anterior; jati = naştere; jnanam = cunoaştere.

Prin percepţia directă a întipăririlor subconştiente (SAMSKARAS) (realizată prin SAMYAMA asupra lor), se dobândeşte cunoaşterea existenţelor sau naşterilor (JATI) anterioare.

Samskaras-urile sunt de două tipuri - memoria şi vasana. Memoria este subconştientă şi vasana este inconştientă. Când sunt în memorie, samskaras-urile sunt aşezate într-o ordine anumită; când sunt în inconştient, ele nu sunt în mod necesar aranjate. Samskaras-urile (întipăririle mentale) care dau naştere la fructe sau la efecte sunt stocate sub forma prarabdha (soartă,karma activă), ca un sunet înregistrat pe un disc de gramofon. Făcând samyama asupra întipăririlor care pot fi văzute în timpul stărilor profunde de conştiinţă, se poate sonda atât subconştientul, cât şi inconştientul. Practicând samyama asupra acestor trei samskaras, yoghinul poate avea acces la cunoaşterea naşterilor trecute.


CAP III SUTRA 19

Pratyayasyo parachittajnanam

Pratyayasya = a conţinutului minţii; para = altul; chitta = minte; jnanam = cunoaştere.

Realizând SAMYAMA asupra PRATYAYAS-urilor, se dobândeşte cunoaşterea (JNANA).

Contactul clarvăzător dintre doi indivizi poate avea loc numai atunci când percepţia obiectivă a personalităţii este clar dobândită în toate cele trei stadii.


CAP III SUTRA 20

Na cha tat samalbanam tasyavisayibhutatvat

Na = nu; cha = şi; tat = aceasta; salambanam = cu suport; tasya = a lui; avisayibhutatvat = pentru că nu acesta a fost subiectul samyama-ei.

Dar prin aceasta nu se dobândeşte şi cunoaşterea conţinutului mental sau a altor factori mentali care aparţin imaginii mentale, pentru că nu acesta a fost subiectul SAMYAMA-ei.

Cunoaşterea minţii altora, dobândită prin samyama, nu include imaginea mentală a acelei minţi, deoarece ea are o natură generală. Conţinutul acelei minţi nu este obiectul samyama-ei. Dacă sunteţi conştienţi de o imagine anumită sau o pratyaya (conţinut al minţii) care domină în mintea altuia, atunci puteţi cunoaşte acea minte, dar gândurile pot fi citite numai în general. Nu puteţi cunoaşte un gând anumit din acea minte - numai natura gândurilor poate fi cunoscută, deci pratyaya are o natură generală. De exemplu, puteţi cunoaşte factori cum ar fi lăcomia, raga (plăcerea), dwesha (neplăcerea, repulsia) etc.
Aveţi nevoie de o dublă capacitate; există două stadii. În primul stadiu se pot citi gândurile în general, iar în al doilea stadiu există posibilitatea citirii amănunţite a gândurilor. Atunci când realizăm samyama asupra minţii unei persoane, cunoaştem gândurile acelei persoane numai în general - de exemplu, ne putem da seama ce vrittis-uri (modificări mentale) se nasc în acea minte: ură, mânie, iubire, pasiune, teamă, anxietate etc. Acest lucru este realizat prin înţelegerea pratyaya-ei (conţinutul minţii), şi nu prin intermediul fizionomiei. Pratyaya poate fi înţeleasă prin dhyana (meditaţie), sau prin studiul viselor sau prin observarea comportamentului. Acestea sunt tot atâtea metode de a înţelege minţile altor oameni.
Deci, pentru a înţelege mintea altei persoane, trebuie să-i induceţi nişte sugestii negative şi să-i înţelegeţi reacţia la acestea. Apoi, după ce aţi reuşit să realizaţi samyama asupra reacţiilor ei, puteţi cunoaşte natura generală a minţii sale. În al doilea stadiu, trebuie să începeţi cu gânduri particulare care există în mintea sa. Va trebui să-i daţi câteva simboluri şi să-i cereţi să lucreze cu ele. Acest lucru creează un fel de legătură între mintea lui şi mintea voastră, în aşa fel încât tot ceea ce se petrece în mintea lui, orice gând sau reacţie, poate fi văzută direct prin samyama.


CAP III SUTRA 21

Kayarupasamyamat tadgrahyashaktistambhe chaksuhprakashasamprayogeantardhanam

Kaya = corp; rupa = formă; samyamat = prin samyama; tat = acesta; grahya = receptiv; shakti = putere; stambhe = în suspensie, suspendare; chaksuh = ochi; prakasha = lumină; asamprayoga = absenţa contactului; antardhanam = a fi invizibil.

Realizând SAMYAMA asupra formei corpului şi suspendând receptivitatea faţă de formă, nemaiexistând contact între ochi şi lumină, yoghinul poate deveni invizibil.

Atunci când yoghinul face samyama asupra propriului corp, puterea de a recepţiona forma se opreşte brusc şi nu mai există contact între ochii observatorilor şi corpul yoghinului. El devine astfel invizibil. Aceasta este o binecunoscută siddhi sau putere psihică. Practica ei este înspăimântătoare. Atunci, când o formă se dizolvă în faţa ochilor cuiva, este la fel de înspăimântător ca şi moartea. Un obiect este vizibil atunci când razele de lumină reflectate de suprafaţa sa intră în ochii unui observator. Dacă această lumină este oprită prin puterea samyama-ei, atunci fiinţa devine invizibilă. În yoga există cinci tanmatras, sau forme subtile ale elementelor. Obiectul samyama-ei yoghinului este rupa tanmatra. La început, yoghinul practică samyama asupra propriului corp în faţa unei oglinzi, apoi apare suspendarea puterii de a recepţiona forma, sau rupa. Pentru un timp nu există contact între observator şi corpul yoghinului. Astfel, mai întâi corpul fizic devine invizibil însuşi yoghinului, şi apoi, pe măsură ce practica înaintează, el devine invizibil şi altora. Acest lucru se datoreşte faptului că nu există nici o legătură între obiect şi observator. Acest lucru necesită meditaţie asupra formei fizice aşa cum este văzută într-o oglindă. Nu este ceea ce faceţi în Kriya Yoga, este altceva.


CAP III SUTRA 22

Etena shabdadyantardhanam uktam

Etena = prin aceasta; shabdadi = sunet şi altele; antardhanam = dispariţie; uktam = spus.

Prin ceea ce s-a spus, poate fi înţeleasă dispariţia sunetului subtil şi a altor TANMATRAS.

Practicând samyama asupra propriului corp, vă puteţi face invizibil. În această sutra se spune că în acelaşi fel, adică făcând samyama asupra sunetului, pipăitului, gustului etc., aceşti factori sunt făcuţi să dispară. În mod analog, yoghinul poate opri alte senzaţii şi poate controla fenomenele care sunt legate de acestea.


CAP III SUTRA 23

Sopakramam nirupakramam cha karma tatsamyamadaparantajnanamaristebhyo va

Sopakramam = karma activă; nirupakramam = karma adormită (latentă); cha = şi; karma = acţiune; tat = acesta; samyamat = făcând samyama; aparanta = moarte; jnanam = cunoaştere; aristebhyam = prin semne (prevestitoare); va = sau.

Karma este făcută de două feluri, activă, PRARABDHA (actuală) şi latentă, SANCITA. Realizând SAMYAMA asupra acestor două feluri de KARMA, se dobândeşte cunoaşterea momentului morţii; acesta se mai poate cunoaşte şi după anumite semne (prevestitoare) (ARISHTA).

Karma este de două tipuri. Sopakrama înseamnă acea karma care a început să dea fruct. Nirupakrama karma este acea karma care este latentă în prezent şi care se va manifesta în viitor. Primul tip mai este numit prarabdha, iar cel de-al doilea tip sancita, care înseamnă "acea rămasă în depozit". De fapt, karmas-urile pot fi împărţite în trei, dar în această sutra ele sunt împărţite în două. Patanjali nu include kriyamana karma pentru că aceasta face parte din categoria nirupakrama karma.
Realizând samyama asupra acestor două tipuri de karma, momentul morţii poate fi cunoscut dinainte. Naşterea şi moartea sunt efectele karma-ei, şi dacă facem samyama asupra karmei, putem cunoaşte momentul morţii. Au existat multe asemenea cazuri în istorie. Mai există de asemenea şi o altă cale de a cunoaşte momentul morţii, numită arishta. Prin cunoaşterea lui arishta, oamenii îşi pot cunoaşte momentul morţii cu şase luni în avans. Acesta este un lucru foarte obişnuit; chiar şi oamenii obişnuiţi pot face asta. Există anumite semne, cum ar fi incapacitatea de a privi nasul, faptul că atunci când vă priviţi umbra, aceasta nu are urechea stângă, dispariţia completă a umbrei ş.a.m.d. Toate acestea sunt numite arishtas. Ele sunt studiate în Swara Yoga şi în chhaya upadana. Deci, există două feluri de posibilităţi de a cunoaşte moartea dinainte.


CAP III SUTRA 24

Maitryadisu balani

Maitri = simpatie; adisu = etc.; balani = puteri.

Realizând SAMYAMA asupra simpatiei (MAITRI), compasiunii (KARUNA), fericirii (MUDITA) şi indiferenţei (APEKSHANA) se dobândesc şi se amplifică în propria fiinţă aceste puteri.

Simpatia faţă de fericire (SUKHA), compasiunea faţă de mizerie (DUHKA), fericirea sau bucuria faţă de virtute (PUNYA) şi indiferenţa faţă de viciu (APUNYA) sunt cele patru tendinţe pe care trebuie să le cultive un yoghin. Acestea au fost descrise în primul capitol. Se spune că atunci când se face samyama (identificare) asupra acestor tendinţe, anumite puteri sunt dobândite. Astfel, diferite puteri se realizează prin practica lui samyama asupra celor patru tendinţe, anume maitri (simpatie), karuna (compasiune), mudita (fericire) şi apekshana (indiferenţă).


CAP III SUTRA 25

Balesu hastibaladini

Balesu = prin samyama asupra puterilor; hasti = elefant; bala = forţă; adini = etc.

Prin SAMYAMA asupra forţei unui elefant sau a diferitelor aptitudini ale animalelor, puterea corespondentă este dobândită.

Fiinţa poate face din orice - un om sau un animal sau un eveniment - subiectul samyama-ei (identificare) sale. Atunci când subiectul samyama-ei este un animal puternic, cum ar fi leul, elefantul sau tigrul, se poate dobândi puterea acelui animal. Puterea acestor animale constituie subiectul samyama-ei, apoi aceeaşi putere poate fi dobândită de yoghin. Dacă acesta face samyma asupra agerimii tigrului, aceeaşi agerime o poate dobândi el însuşi. La fel, dacă se face samyama asupra agilităţii unui tigru, acea agilitate poate fi dobândită de yoghin.


CAP III SUTRA 26

Pravrityalokanyasat suksmavyavahitaviprakristajnanam

Pravriti = facultate superfizică; aloca = lumină; nyasat = prin proiecţie; suksma = fin; vyavahita = ascuns; viprakrista = depărtat; jnanam = cunoaştere.

Cunoaşterea obiectelor subtile (obscure) sau depărtate este dobândită prin proiecţia (NYASA) asupra lor a luminii facultăţii superfizice (JYOTISMATI PRAVRITI) interioare.

În sutra 36 a primului capitol s-a spus că în minte se poate dezvolta o facultate numită vishoka (fără supărare). Mintea poate dobândi de asemenea o facultate superfizică numită jyotismati pravriti, facultatea iluminatoare. În această sutra, cuvântul pravriti este folosit pentru a indica această facultate. Prin dezvoltarea acestei facultăţi iluminatoare a minţii, care este capabilă de a pătrunde pretutindeni, yoghinul poate vedea obiectele ascunse sau obscure.
Dacă această facultate iluminatorie este dirijată înspre o persoană sau un obiect care lipseşte, apare imediat cunoaşterea despre locul unde se află acea persoană sau acel obiect. Astfel, comorile ascunse sub pământ, sau obiectele foarte depărtate, pot fi percepute direct. Pot fi observate chiar şi lucrurile subtile, cum ar fi atomii sau celulele din corp. Există două metode pentru a practica aceasta.
Prima este metoda vedică, a doua este metoda yoghină. Metoda vedică, sau tantrică, nu trebuie discutată aici, deoarece este o metodă absolut ritualistică. În practica yoghină, cristalul joacă un rol foarte important. În India de sud există o ştiinţă numită anajanam, care înseamnă necunoscut. Ea constă din diferite metode de a proiecta facultatea iluminatorie superfizică printr-un cristal. Acelaşi lucru se poate face prin reflexia luminii realizată de orice suprafaţă strălucitoare, dar este necesar ca persoana respectivă să aibe dezvoltată facultatea superfizică numită jyotismati pravriti.


CAP III SUTRA 27

Bhuvanajnanam suryesamyamat

Bhuvana = sistem solar; jnanam = cunoaştere; surye = asupra soarelui; samyamat = prin samyama.

Cunoaşterea sistemului solar este dobândită făcând SAMYAMA asupra soarelui.

Cunoaşterea sistemului solar are trei părţi:
1. Structura sistemului solar, care constituie un tot în Cosmos.
2. Aranjamentul stelelor în grupe numite galaxii.
3. Legea care guvernează mişcarea planetelor şi stelelor.
Această cunoaştere poate fi dobândită practicând samyama asupra soarelui. Cuvântul "soare" poate însemna diferite lucruri, cum ar fi surya nadi, sushumna, soarele fizic ş.a.m.d. În timpurile vechi, tehnicile actuale ale astronomiei nu erau disponibile, şi cu toate acestea, rishis (cei care au experimentat în mod direct aproape toate subiectele discutate în Agamas) erau capabili să calculeze foarte corect diferite evenimente astronomice.
Ei ar fi putut ajunge la extraordinarele lor descoperiri numai în două feluri. Ori ei şi-au dezvoltat minţile prin samyama (identificare), ori au construit un aparat, asemănător cu un telescop, altfel ei n-ar fi fost capabili să facă calcule atât de corecte. Nu ştim dacă ei au folosit vreun aparat, deci înclinăm să credem că această cunoaştere a fost dobândită prin samyama asupra soarelui. Când încercaţi să faceţi samyama asupra soarelui fizic, sau asupra imaginii lui mentale, deveniţi treptat capabili să localizaţi soarele microcosmosului din voi, ceea ce se întâmplă în ekagrata (focalizare). Atunci când aţi devenit capabili să faceţi asta, veţi afla totul despre structura şi aranjamentul Universului, ca şi despre legea care îl guvernează.


CAP III SUTRA 28

Chandre taravyuhajnanam

Chandre = Luna; tara = stele; vyuha = aranjament; jnanam = cunoaştere.

Realizând SAMYAMA asupra Lunii se dobândeşte cunoaşterea poziţiei stelelor.


CAP III SUTRA 29

Dhruve tadgatijnanam

Dhruve = realizând samyama asupra Stelei Polare; tat = aceasta; gati = mişcare.

Realizând SAMYAMA asupra Stelei Polare, se dobândeşte cunoaşterea mişcării stelelor.

În sutra 28 s-a arătat că prin realizarea lui samyama asupra Lunii, se poate cunoaşte poziţia stelelor. Dacă vreţi să cunoaşteţi mişcarea lor absolută şi relativă, trebuie să faceţi samyama (identificare) asupra Stelei Polare. Vechii noştri rishis ştiau o mulţime de lucruri foarte exacte despre stele şi corpuri cereşti. Aceasta se datora probabil faptului că ei au realizat samyama asupra lui surya, chandra şi asupra Stelei Polare.

CAP III SUTRA 30

Nabhichakre kayavyuhajnanam

Nabhi = buric; chakre = centru; kaya = corp; vyuha = aranjament; jnanam = cunoaştere.

Realizând SAMYAMA asupra centrului buricului se dobândeşte cunoaşterea aranjării corpului fizic.

Trebuie subliniat că nabhi chakra nu înseamnă manipura chakra, ci desemnează centrul buricului de unde pornesc diferite nadis spre toate părţile corpului.

CAP III SUTRA 31

Kanthakupe ksutpipasa nivrittih

Kanthakupe = realizând samyama asupra scobiturii gâtlejului; ksut = foame; pipasa = sete; nivrittih = îndepărtare.

Realizând SAMYAMA asupra scobiturii gâtlejului foamea şi setea sunt îndepărtate.

Aici prin "scobitura gâtlejului" se desemnează centrul care corespunde glandei care secretă fluidul ce provoacă uscăciunea gâtului, ceea ce dă senzaţia de sete, şi care provoacă arsuri în stomac, ceea ce dă senzaţia de foame. Realizând samyama asupra acestui centru, se poate controla secreţia glandei respective, prin aceasta yoghinul stăpânind setea şi foamea.


CAP III SUTRA 32

Kurmanadyam sthairyam

Kurmanadyam = realizând samyama asupra lui kurma nadi; sthairyam = stabilitate.

Stabilitatea mentală şi fizică este dobândită realizând SAMYAMA asupra lui KURMA NADI.

Aici stabilitate înseamnă atât capacitatea obişnuită, cât şi capacitatea aparent miraculoasă. Yoghinul poate deveni atât de stabil, încât el nu poate fi mişcat nici chiar prin aplicarea unei mari forţe. Stabilitatea mai poate însemna stabilitatea corpului în timpul stării de meditaţie. Ea mai poate însemna şi stabilitate mentală perfectă. Toate acestea pot fi dobândite făcând samyama (identificare) asupra lui kurma nadi.
Kurma nadi se presupune a fi situată dedesubtul scobiturii gâtlejului. El are forma unei broaşte ţestoase, de aici venind denumirea de kurma nadi. Cea mai uşoară metodă de a practica samyama (identificare) asupra acestui nadi este de a medita asupra punctului unde bărbia atinge pieptul în jalandharabandha sau în sarvangasana. În aceste două tehnici bărbia atinge pieptul aproape de kurma nadi, fiind uşor prin urmare de a localiza kurma nadi pentru a practica samyama asupra lui.


CAP III SUTRA 33

Murdhajyotisi siddhadarshanam

Murdha = creştetul capului; jyotisi = asupra luminii; siddha = adept; darshanam = viziune spirituală.

Realizând SAMYAMA asupra luminii din creştetul capului (SAHASRARA) se dobândeşte viziunea spirituală a maeştrilor yoghini.

Aici murdha înseamnă sahasrara. Lumina este legată mai mult de ajna chakra, situată între sprâncene. Samyama asupra lui ajna chakra poate aduce rezultatul mai repede. Când această lumină străluceşte în faţa minţii, ea dă naştere viziunii spirituale, în care aspirantul are percepţia directă a diferţilor maeştri yoghini. Maeştrii sunt capabili să trăiască fără corp, deoarece ei au dobândit control complet asupra funcţiilor lor psihice voluntare şi involuntare, deci ei pot rupe legătura cu corpul. Ei pot trăi fără corp fizic, fiind numiţi siddhas. În mod obişnuit noi nu-i putem vedea, deoarece ei n-au corp fizic ca noi, dar atunci când se practică samyama asupra lui ajna chakra sau sahasrara, yoghinul îi poate întâlni şi poate comunica cu ei, existând astfel posibilitatea ca el să fie ghidat şi sfătuit de ei.


CAP III SUTRA 34

Pratibhad va sarvam

Pratibhad = prin pratibha; va = sau; sarvam = totul.

Sau totul poate fi dobândit prin PRATIBHA (cunoaştere intuitivă transcendentală).

Toate puterile psihice menţionate până acum pot fi dobândite printr-o facultate specială numită pratibha. Deci, puterile psihice pot fi dobândite ori individual, ori toate odată, prin pratibha.
Ideea de pratibha va fi clarificată în sutra 45 a acestui capitol. Ea desemnează un fel de intuiţie superioară. Este un proces de cunoaştere care e dincolo de raţiune. Pe măsură ce constiinţa superioară se dezvoltă, o lumină specială este proiectată asupra obiectelor cu care se confruntă mintea. Acest lucru se numeşte cunoaştere prin pratibha. Această calitate este primul stadiu al lui viveka jnana, adică cunoaşterea dobândită prin separarea materiei de energie. La fel cum lumina soarelui face să dispară orice umbră, această facultate superioară devine capabilă să înţeleagă oricât şi orice.


CAP III SUTRA 35

Hridaye chittasamvit

Hridaye = realizând samyama asupra inimii; chittasamvit = conştiinţa lui chitta.

Prin SAMYAMA asupra inimii apare conştiinţa lui CHITTA.

Aici inimă înseamnă lotusul numit anahata chakra. Prin meditaţie sau samyama asupra lui anahata chakra, yoghinul dobândeşte cunoaşterea naturii minţii sale. Atunci când materia şi mintea sunt asociate, acea conştiinţă este numită chittasamvit.


CAP III SUTRA 36

Sattva purushayoratyantasankirnayoh pratyayavishesa bhogah pararthatvatsvarthasamyamat purusajnanam

Sattva = chitta; purushayoh = a lui purusha; atyanta = extrem = asankirnayoh = distinct; pratyaya = conştiinţă; avishesah = non-distinct; bhogah = experienţă; pararthatvat = din conştiinţă obiectivă; sva = al său propriu; artha = conştiinţă subiectivă; samyamat = prin samyama; purushajnanam = cunoaşterea lui purusha.

CHITTA şi PURUSHA sunt extrem de distincte. Din cauza non-diferenţei conştiinţei amândurora există experienţă obiectivă sau subiectivă. Realizând SAMYAMA asupra conştiinţei subiective, despărţită de conştiinţa obiectivă, se dobândeste cunoaşterea lui PURUSHA (PURUSHAJNANA).

În filosofia Samkhya există un principiu de bază care spune că chitta şi purusha sunt foarte diferiţi şi sunt separaţi prin natura lor, dar ei par să fie acelaşi lucru datorită lui avidya (ignoranţ; iluzia). Atunci când realizăm sau simţim că purusha şi chitta sunt unul şi acelaşi lucru, acest lucru este numit bhoga sau experienţă. Aceasta este un produs al lui avidya (ignoranţă). Datorită ei cunoaşterea că purusha şi chitta sunt total diferite, este uitată sau ascunsă. Realizând samyama asupra conştiinţei de sine, distinctă de conştiinţa obiectivă, se dobândeşte cunoaşterea lui purusha.
Trebuie să înţelegem ce este conştiinţă obiectivă şi ce este conştiinţă subiectivă. Conştiinţa obiectivă se bazează pe greşeala că purusha şi chitta sunt acelaşi lucru, dar atunci când se realizează distincţia lor, conştiinţa obiectivă este înlocuită de conştiinţa subiectivă. În samyama medităm asupra acestei diferenţe. Purusha este neschimbat, în timp ce chitta se schimbă. Prin samyama natura lui purusha este înţeleasă.
Pentru a realiza purusha, trebuie să treceţi dincolo de prakriti. Aceasta este conştiinţa subiectivă sau conştiinţa de sine. Conştiinţa de sine apare după ce prakriti a fost depăşit. Atunci distincţia dintre purusha şi prakriti este realizată plenar. După ce s-a realizat acest lucru, nu mai există bhoga, adică conştiinţă obiectivă, deoarece avidya (ignoranţa; iluzia) a dispărut.


CAP III SUTRA 37

Tatah pratibhashravanavedanadarshashvadavarta jayante

Tatah = de aici; pratibha = facultatea de conştiinţă superioară; shravana = facultatea de a auzi; vedana = conştiinţa pipăitului; adarsha = vizualizare; asvada = facultatea gustului; varta = facultatea mirosului; jayante = se produc.

De aici (adică din PURUSHAJNANA) rezultă cunoaşterea intuitivă transcendentală a audiţiei, a senzaţiei, a percepţiei vizuale, a gustului şi a mirosului.

Facultăţile transcendentale care privesc organele de simţ sunt numite facultăţi pratibha, cum ar fi pratibhashravan, pratibhadarshan ş.a.m.d. Cuvântul pratibha este comun tuturor celor cinci facultăţi. Prin practicarea lui samyama asupra lui purusha sau conştiinţa subiectivă, aşa cum s-a descris în sutra precedentă, facultăţile transcendentale care aparţin organelor de simţ îşi fac apariţia. Uneori întâlnim oameni care au aceste facultăţi, dar ele nu trebuie confundate cu telepatia, clarviziunea etc. Aceste facultăţi sunt rezultatul lui samyama asupra conştiinţei subiective. Ele aparţin lui Ishwara, şi sunt omniscienţa, omnipotenţa etc. Ele sunt obţinute prin samyama asupra lui purusha.


CAP III SUTRA 38

Te samadhavupasarga vyutthane siddhayah

Te = ele; samadhau = în samadhi; upasarga = obstacole; vyuthane = în starea de conştiinţă a lumii; siddhayah = puteri psihice.

Aceste puteri psihice (menţionate în sutra anterioară) constituie obstacole în SAMADHI, dar în starea de conştiinţă (obişnuită) a lumii ele sunt puteri psihice.

Din punct de vedere extrovert, ele sunt puteri psihice, dar în ceea ce priveşte samadhi, ele acţionează ca piedici. Mintea unui yoghin nu rămâne tot timpul în samadhi. Ea fluctuează, având şi conştiinţa lumii. În această stare, aceste puteri pot fi manifestate, dar atunci când yoghinul este în samadhi, aceste puteri creează tulburări dacă li se permite să se manifeste. Yoghinul poate face uz de ele după ce iese din meditaţie.
Primul stadiu de siddhi este atunci când aspirantul este în samadhi. Chiar dacă el nu doreşte aceste siddhis, ele vor veni la el automat, datorită dezvoltării conştiinţei superioare în meditaţie profundă. Atunci când aceste siddhis se manifestă, ele creează tulburare în samadhi, prin generarea unui fel de vibraţie psihică. Acest lucru deranjează starea de samadhi, dar în afara acestei stări aspirantul poate percepe sau proba efectele acestora.

CAP III SUTRA 39

Bandhakaranashaithilyatpracharasamvedanachcha chittasya parashariraveshah

Bandha = legătură; karana = cauză; shaithilat = prin slăbirea; prachara = modalitate; samvedanat = prin cunoaşterea; cha = şi; chittasya = a corpului subtil; para = a altora; sharira = corp; aveshah = intrare.

Prin slăbirea cauzei legăturii dintre corpul fizic şi cel subtil şi prin cunoaşterea modalităţii, corpul subtil poate intra şi se poate manifesta în corpul altei persoane.


Această putere psihică este foarte elevată. Aspirantul iese din corpul său şi intră în corpul altei persoane. Pentru asta, aspirantul poate folosi şi ajutorul discipolului său. Intâlnim acest lucru la multe fiinţe eliberate şi yoghini avansaţi, cum ar fi Sankaracharya. Pentru a realiza acest lucru, trebuie îndeplinite două condiţii: slăbirea cauzei legăturii şi cunoaşterea căii sau modalităţii de intrare.
Cauza legăturii este dragostea pentru corpul fizic, teama de moarte şi kleshas-urile. Această cauză de legătură trebuie slăbită, ceea ce se face prin meditaţie şi samyama. Sukshma sharira sau corpul subtil trebuie separat de corpul grosier, la fel cum două bucăţi de pânză cusute se separă prin ruperea sau slăbirea cusăturii. Analog, corpul subtil este îndepărtat şi separat de corpul fizic prin slăbirea kleshas-urilor (tensiuni fundamentale ale minţii), fricii, etc. În timp ce corpul subtil este afară şi separat de corpul fizic, acesta din urmă trebuie îngrijit, altfel va deveni imposibilă reîntoarcerea, deci cauza legăturii trebuie relaxată şi corpul trebuie păstrat în bune condiţii.
Trebuie cunoscută calea, adică acel nadi de-a lungul căruia chitta intră în corpul altei persoane. Numai atunci devine posibilă intrarea în corpul altei persoane.


CAP III SUTRA 40

Udanajayajjalapankakantakadisvasanga utkrantishcha

Udana = una dintre cele cinci pranas-uri; jayat = prin stăpânirea; jala = apă; panka = noroi; kantakadisu = spini, etc.; asanga = non-contact; utkrantih = levitaţie; cha = şi.

Prin stăpânirea lui UDANA apare non-contactul cu apa, noroiul, spinii, etc. şi corpul levitează.

Centrul lui udana (formă de energie subtilă) este în gât, dar acesta se mişcă în sus în regiunea capului. În momentul morţii această prana, şi anume udana, eliberează corpul fizic de corpul subtil. Metoda de a ajunge la stăpânirea lui udana nu este dată în scripturi. Nu se ştie dacă aceasta este o pranayama sau o samyama, sau dacă se face prin intermediul unui nadi, etc. dar este sigur că acest nadi îşi are funcţia lui specializată şi dacă aceasta este stăpânită, atunci puteţi domina forţa de gravitaţie terestră.
Levitaţia este un fenomen binecunoscut. Ea este realizată prin practica lui pranayama, deci se poate spune că stăpânirea lui udana se realizează prin practica lui pranayama (controlul suflurilor subtile, vitale realizat prin intermediul respiraţiei conştient controlate) .

CAP III SUTRA 41

Samanajayajjivalanam

Samana = samana vayu; jayat = prin stăpânirea; jvalanam = strălucire.

Prin stăpânirea lui SAMANA corpul străluceşte.

Samana vayu (formă de energie subtilă) dă naştere la fluidul digestiv şi e legat de focul care digeră hrana în stomac. Sfera sa de acţiune este de la inimă la buric. Atunci când samana vayu este stăpânit prin dezvoltarea în fiinţă a principiului arzător, corpul capătă o aură în jurul său. Acest lucru mai este posibil şi prin pranayama, prin brahmacharia şi prin alte tehnici de purificare.


CAP III SUTRA 42

Shrotrakashayoh sambandhasamyamaddivyam shrotram

Shrotra = ureche; akashayoh = spaţiu; sambandha = relaţie; samyamat = prin samyama; divyam = divin; shrotram = organul auzului.

Realizând SAMYAMA asupra legăturii dintre ureche şi spaţiu se dobândeşte auzul divin.

Akasha este mediul prin care se propagă sunetul, iar urechea este organul care percepe sunetul. Samyama asupra relaţiei acestora dă naştere la sunete superfizice, care nu diferă de sunetele planului fizic. Continuitatea sunetului există totdeauna, indiferent dacă planul este fizic sau superfizic. De exemplu, în Nada Yoga există patru stadii ale sunetului, şi anume sunet fizic, auzibil, mental şi transcendental, sau vaikhari, madhyama, pashyanti şi para. Acestea sunt cele patru nivele ale sunetului.
Urechea noastră are capacitatea de a auzi sunete într-o anumită bandă de frecvenţe, dar akasha, fiind mediul de propagare, are capacitatea de a transmite orice sunet. Undelor sonore le trebuie timp să ajungă de la un loc la altul; dar odată generate, ele există undeva în formă grosieră sau subtilă. Ele nu încetează niciodată. Analog, în yoga se consideră că sunetele planului superfizic nu sunt fără legatură cu sunetele planului fizic; şi în planul superfizic sunetele sunt continue. Realizând samyama asupra urechii şi asupra relaţiei sale cu akasha, fiinţa poate dobândi capacitatea superfizică de a auzi sunete; acestea sunt numite sunete superfizice. Auzul divin nu este altceva decât capacitatea de a auzi sunetele subtile care sunt dincolo de banda de frecvenţe pe care le poate percepe urechea în mod obişnuit.
Atunci când un sunet grosier încetează, mai poate fi auzit un sunet subtil. Când şi acesta încetează, mai poate fi auzit un sunet încă şi mai subtil. În cele din urmă mintea devine atât de sensibilă încât ea poate percepe cele mai subtile sunete. Când şi acestea încetează, vă puteţi auzi inima cum bate. După asta, puteţi prinde vibraţiile sunetelor foarte subtile, iar prin samyama asupra lui akasha şi asupra relaţiei cu urechile, puteţi începe să auziţi sunete divine.


CAP III SUTRA 43

Kayakashayoh sambandhasamyamatlaghutula samapatteshchakashagamanam

Kaya = corp; akashayoh = a spaţiului; sambandha = relaţie; samtamat = prin samyama; laghu = uşor; tula = bumbac; samapatteh = prin fuziunea minţii; cha = şi; akasha = spaţiu; gamanam = a se deplasa prin.

Prin SAMYAMA asupra relaţiei dintre corp şi akasha şi prin fuzionarea minţii cu uşurătatea bumbacului, se dobândeşte capacitatea de deplasare prin spaţiu.

Toola desemnează cele mai fine fire de bumbac, care sunt extrem de uşoare, putând astfel pluti prin aer. Analog, un yoghin poate pluti în aer dacă el face samyama asupra relaţiei dintre corpul său şi akasha, şi se concentrează în acelaşi timp asupra firelor de bumbac extrem de uşoare. Aici, a se deplasa prin spaţiu nu înseamnă a deplasa corpul fizic prin spaţiu. Atunci când samyama descrisă în această sutra este practicată, apare o stare în care corpul subtil se poate deplasa prin spaţiu. Acest lucru nu implică mişcarea corpului fizic, ci mai degrabă aceea a corpului subtil, sau psihic. Corpul fizic va rămâne pe loc, iar corpul subtil este separat de el şi se mişcă prin spaţiu. La prima vedere se pare că numai realizând samyama asupra corpului, asupra lui akasha şi asupra bumbacului extrem de uşor, fiinţa nu se poate mişca în akasha, dar tehnica depinde mai mult de cunoştinţele despre particulele care alcătuiesc corpul fizic şi mental. La fel cum un dulgher poate asambla o mobilă dacă recunoaşte structura părţilor componente, analog un yoghin îşi poate dezintegra corpul dacă cunoaşte constituţia corpurilor fizic şi mental. Acest siddhi necesită o înţelegere clară a componentelor corpului şi minţii, numai în acest fel yoghinul devine capabil să-şi dezintegreze corpul. Uşurătatea corpului fizic poate fi resimţită prin concentrarea asupra firelor de bumbac, dar aceasta este o uşurătate subiectivă. Este numai o părere.
Aspirantul spiritual trebuie să-şi dizolve mental corpul fizic în spaţiu, astfel încât, în mod gradat, sentimentul existenţei corpului fizic dispare, dar acest lucru este numai o părere subiectivă.


CAP III SUTRA 44

Bahirakalpita vrittirmahavideha tatah prakashavaranaksayah

Bahih = extern; akalpita = inimaginabil; vrittih = stare a minţii; mahavideha = existenţa fără corp; tatah = de aici; prakasha = lumină; avarana = voal; ksayah = distracţie.

În starea de MAHAVIDEHA, VRITTIS-urile sunt inimaginabile şi total exterioare domeniului corpului, şi în acelaşi timp voalul (AVARANA) care acoperă lumina (PRAKASHA) este distrus.

Cuvântul mahavideha înseamnă marea sau universala stare a minţii care funcţionează fără corpul fizic. Conţinutul minţii noastre este format din două lucruri:
1. Lucrurile pe care le învăţăm şi le trăim în viaţa de toate zilele, înregistrările vieţilor anterioare ş.a.m.d. Acest conţinut al minţii depinde de acumularea imaginilor şi înregistrărilor trecute.
2. În plus, există starea numită mintea universală. Această noţiune trebuie bine înţeleasă. Mintea individuală este compusă din înregistrări de diferite tipuri. Ea depinde de contactul cu lumea exterioară vie, organele de simţ, dar îşi are fundamentul în mintea universală: Mintea universală este originală; ea este fundamentul comun tuturor fiinţelor umane. Dacă s-ar elimina toate înregistrările experienţelor din minte, ceea ce ar rămâne ar fi mintea universală, care este infinită şi nelimitată. Starea de mahavideha înseamnă a fi conştient de această minte universală.
Atunci când acest rezultat a fost obţinut prin samyama (identificare), fiinţa poate exista fără corp.
Starea de mahavideha este de asemenea un vritti. Este o stare a minţii. Atunci când această stare se stabilizează, voalul care acoperă lumina este distrus. Atunci când perseveraţi în negarea impresiilor dobândite prin contactul simţurilor cu lumea externă, ajungeţi la o stare a minţii în care mintea universală funcţionează independent de corp, minte şi simţuri. De asemenea, în această stare lumina spirituală străluceşte clar, datorită îndepărtării voalului care o acoperea, dar acest lucru este diferit de îndepărtarea voalului obţinută prin practica lui pranayama.


CAP III SUTRA 45

Sthulasvarupasuksmanvayarthavattvasamyamad bhutajayah

Sthula = grosier; svarupa = forma reală; suksma = subtil; anvaya = interpenetrant; arthavattva = servind scopului; samyamat = prin samyama; bhutajayh = stăpânirea elementelor.

Prin SAMYAMA asupra stadiilor BHUTAS-urilor sau a stărilor grosiere (STHULA), esenţiale (SVARUPA), subtile (SUKSMA) şi interpenetrante (ANVAYA), şi asupra scopului BHUTAS-urilor, se dobândeşte stăpânirea acestora.

Există cinci stări ale celor cinci elemente, şi anume forma grosieră, forma reală, forma subtilă, forma universală şi scopul lor. Practica lui samyama asupra acestor stări ale elementelor conferă stăpânire asupra lor. Aici tattva nu înseamnă calitate, ci aşa-itate. El desemnează principiile componenete. El se referă la starea existenţei, funcţiilor şi naturii obiectului.
În Samkhya şi Yoga există nenumărate tattvas (principii). Cu toate că ele sunt diferite între ele, derivă totuşi dintr-un principiu suprem Cele cinci tattvas desemnează elementele numite pământ, apă, foc, aer şi eter. Acestea constituie obiectul samyama-ei. Astfel, samyama trebuie realizată nu numai asupra formei grosiere, ci şi asupra formelor subtilă, fundamentală şi universală. Natura fundamentală a pământului este mirosul, aceea a apei este fluiditatea, aceea a focului este căldura, aceea a aerului este mişcarea, şi aceea a lui akasha, eterul, este sunetul. Samyama se practică asupra acestor calităţi fundamentale. Stadiile lor subtile însemnă tanmatras-urile lor, care sunt numite miros, fluiditate, formă, pipăit şi sunet. Samyama se practică şi asupra acestora. La fel, samyama se practică şi asupra formei lor universale, care este aceeaşi pentru toate. Apoi se meditează asupra scopului şi funcţiei bhutas-urilor. Funcţiile lor înseamnă cele 25 de tattvas din Samkhya, şi anume: purusha, prakriti, trei organe interne, cinci organe cognitive, cinci organe motorii, cinci tanmatras, cinci elemente. Aceste 25 de tattvas din Samkhya constituie funcţiile bhutas-urilor (elementelor subtile).


CAP III SUTRA 46

Tatoanimadipradurbhavahkayasampattaddharmanabhighatashcha

Tatah = de aici; animadi = anima, etc.; pradurbhavah = aparenţă; kayasampat = bunăstare corporală; tat = aceasta; dharma = funcţie; anabhighatah = non-obstrucţie; cha = şi.

Din aceasta urmează apariţia lui ANIMA şi a celorlalte opt puteri (MAHASIDDHIS) care duc la perfecţiunea corpului (realizarea aşa-zisului "corp de diamant") şi la non-obstrucţia funcţiilor lui.

Având stăpânire asupra celor cinci elemente, aşa cum s-a spus în sutra anterioară, yoghinul îşi dezvoltă puteri psihice cum ar fi anima, laghima, etc. Corpul său devine perfect şi el depăşeşte toate limitările corpului şi bhutas-urilor (elementelor). Astfel, apar trei factori; 1. apariţia lui anima şi a altor puteri; 2. perfecţiunea corpului; 3. depăşirea tuturor obstrucţiilor.
Există opt feluri de puteri psihice care sunt legate între ele şi sunt numite ashta siddhis:
1. Anima - yoghinul îşi poate face corpul la fel de mic ca un atom.
2. Laghima - corpul poate fi făcut uşor.
3. Mahima - corpul poate fi făcut mare.
4. Garima - corpul poate fi făcut greu.
5. Prapti - capacitatea de a ajunge oriunde.
6. Prakamya- îndeplinirea totală a dorinţelor.
7. Vashitva - controlul asupra tuturor obiectelor, organice şi anorganice.
8. Ishitva - capacitatea de a crea şi de a distruge după voinţă.
Aceste opt siddhis apar ca rezultat al stăpânirii complete asupra celor cinci mahabhutas. În plus de acestea, apare perfecţiunea corpului. A treia realizare este aceea că yoghinul nu mai este influenţat de obstrucţiile lui prakriti sau ale elementelor.


CAP III SUTRA 47

Rupalavanyabalavajrasamhananatvani kayasampat

Rupa = formă, frumuseţe; lavanya = graţie; bala = forţă, energie; vajrasamhananatvani = duritate; kaya = fizic; sampat = sănătate.

Perfecţiunea corpului fizic şi non-obstrucţia funcţiilor lui include frumuseţe, graţie, energie şi duritate.

Trebuie reamintit că graţia este diferită de urâţenie, şi frumuseţea este altceva decât înfăţişarea.


CAP III SUTRA 48

Grahanasvarupasmitanvayarthavattvasamyamadindriyajayah

Grahana = puterea de cunoaştere; svarupa = natura reală; asmita = egoism; samyamat = prin samyama; indriyajaya = stăpânirea asupra organelor de simţ;

Stăpânirea asupra organelor de simţ (INDRIYAS) se dobândeşte prin SAMYAMA asupra puterii de cunoaştere, naturii reale, individualizării, atot-pătrunderii şi scopului acestor INDRIYAS.

Pentru a avea control şi stăpânire asupra organelor de simţ este necesar să realizăm samyama (identificare) asupra a cinci elemente:
1. Puterea de cunoaştere a organului de simţ respectiv.
2. Calitatea esenţială a organului de simţ.
3. Egoismul, sau individualitatea persoanei, care se exprimă prin organele de simţ.
4. Atot-pătrunderea, care înseamnă corelaţia acestor organe între ele, de exemplu, atunci când vedeţi un animal, puteţi să vă daţi seama prin intermediul ochilor dacă acesta este un câine sau un elefant; îi puteţi auzi zgomotul, simţi atingerea ş.a.m.d. Cunoaşterea care apare în minte este o combinaţie între impulsurile tuturor organelor. Cunoaşterea este una, dar ea depinde în mod egal şi simultan de diferitele organe de simţ.
5. Scopul. Fiecare organ de simţ are un scop bine definit în schema vieţii umane. Există două scopuri: bhoga sau experienţa, şi apavarga, sau eliberarea.
Samyama trebuie realizată asupra tuturor celor cinci stadii ale indriyas-urilor (organele de simţ), separat. De exemplu, meditaţi asupra naturii reale a ochilor; aceasta este percepţia. Egoismul ochilor înseamnă conştiinţa că "eu văd". Apoi, cunoaşterea dobândită prin percepţia oculară depinde şi de celelalte organe. Astfel trebuie practicată samyama asupra organelor de simţ.


CAP III SUTRA 49

Tato manojavitvam vikaranabhavah pradhanajayascha

Tatah = de aici; manojavitvam = iuţeala minţii; vikaranabhavah = eliberarea de organele de simţ; pradhanajayah = cucerirea lui prakriti; cha = şi.

De aici urmează iuţeala minţii, eliberarea de orice mediu de instrumentalitate precum şi cucerirea şi depăşirea limitărilor lui PRAKRITI.

Devenind stăpân asupra organelor de simţ, marile calităţi care rezultă sunt următoarele:
1. Iuţeala minţii.
2. Capacitatea de a funcţiona fără nici un instrument.
3. Controlul complet asupra lui prakriti.
Yoghinul vede fără ajutorul ochilor şi se mişcă fără ajutorul membrelor; el nu mai are nevoie de instrumentalitatea vreunui organ cognitiv sau motor. El transcende indriyas-urile (organele de simţ) complet. Acesta este înţelesul cuvântului vikaranabhavah.
Pradhana înseamnă prakriti, inclusiv transformările ei. Prin aceasta se dobândeşte o putere psihică numită madhupratika. Yoghinul se poate bucura de siddhis-urile lui aşa cum un om obişnuit se bucură de miere.
Dobândirea puterilor yoghine este plină de responsabilităţi. Este la fel cum aţi ţine o cobră în jurul gâtului, sau un tigru în cameră. Siddhis-urile pot deveni plăcute ca mierea numai atunci când aveţi control complet asupra transformărilor lui prakriti, altfel ele creează agitaţie şi tulburare. Este la fel ca şi cum individul ar avea foarte mulţi bani şi ar trăi în anturajul unor tâlhari. La fel cum el nu poate să fie cu mintea liniştită până ce nu îi stăpâneşte complet pe tâlhari, analog este şi cu yoghinul care are siddhis.



CAP III SUTRA 50

Sattvapurusanyatakhyatimatrasya sarvabhavadhisthatritvam sarvajnatritvam cha

Sattva = chitta; purusha = sinele; anyata = diferenţă; khyati = conştiinţă; matrasya = numai; sarva = tot; bhava = stări de existenţă; adhisthatritvam = supremaţie; sarvajnatritvam = omnişcienţă; cha = şi.

În urma cunoaşterii efective prin realizare directă la nivelul conştiinţei a diferenţelor dintre CHITTA şi PURUSHA se dobândeşte omnipotenţă (supremaţia asupra tuturor stărilor şi formelor de existenţă) şi omnişcienţă.

Ishwara are trei calităţi, şi anume: omnipotenţa, omniprezenţa şi omnişcienţa. Atunci când se face samyama asupra diferenţei dintre chitta şi purusha, şi când această diferenţă este cunoscută complet, aspirantul realizează faptul că purusha (Sinele Suprem) este complet diferit de chitta (minte). Atunci Ishwara începe să funcţioneze în om.
Atunci aspirantul devine omnipotent şi omnişcient. Acesta este motivul pentru care fiinţele care au dobândit aceste calităţi sunt numite profeţi sau încarnări ale lui Dumnezeu. Purusha se eliberează de legăturile lui chitta, devenind capabil să-şi manifeste natura sa esenţială sub forma omnipotenţei şi omnişcienţei.


CAP III SUTRA 51

Tadvairagyadapi dosabijaksaye kaivalyam

Tat = aceasta; vairagyat = prin vairagya; api = chiar; dosa = defect; bija = sămânţă; ksaye = datorită distrugerii; kaivalyam = izolare.

Prin VAIRAGYA chiar şi faţă de aceste puteri (omnipotenţa şi omnişcienţa), sămânţa suferinţei (DOSHA) sau legătura creată de AVIDYA este distrusă şi se dobândeşte KAIVALYA.

Atunci când, prin realizarea diferenţei dintre chitta şi purusha, este dobândită vivekakhyati (procesul de îndepărtare a lui avidya (ignoranţa)) şi, de asemenea, şi cele două puteri ale omnipotenţei şi omnişcienţei, yoghinul este complet detaşat şi renunţă la efectele şi realizările obţinute. Atunci sămânţa legăturii (avidya) este distrusă. Aceasta este starea kaivalya.
Kaivalya este tradusă prin eliberare sau libertate, dar de fapt ea nu este asta. De asemeni, realizarea lui Dumnezeu este diferită de această stare. Cuvântul kaivalya este derivat din cuvântul "keval", care înseamnă unul absolut, fără ceilalţi. Prin urmare, kaivalya înseamnă izolare, însingurare. Este o stare de non-dualitate.
S-au spus multe, şi se vor mai spune, despre kaivalya. Ea nu este starea realizării nici unei cunoaşteri pozitive, nici a lui Dumnezeu sau al fiinţei supreme. Noţiunea de kaivalya trebuie bine înţeleasă de aspirantul yoghin. Ea nu este o stare care să poată fi explicată. Ea poate fi dobândită numai prin renunţarea la absolut totul. Este o stare de deplinătate, de unicitate, sau advaita. În momentul apariţiei lui kaivalya apare posibilitatea folosirii sistemului Vedanta.


CAP III SUTRA 52

Sthanyupanimantrane sangasmayakaranam punaranistaprasangat

Sthani = zei (devata); upanimantrane = fiind respectuos invitat; sanga = ataşament; smaya = mândrie; akaranam = nefăcând; punah = din nou; anisto = nedorit; prasangat = prin renaşterea.

Atunci când suntem invitaţi sau tentaţi de DEVATAS ori de alte fiinţe celeste nu trebuie să existe ataşament sau mândrie, deoarece există posibilitatea renaşterii nedoritului.

După dobândirea puterilor, yoghinul devine subiectul invitaţiei respectuoase a puterilor care realizează diferite acţiuni, de exemplu DEVATAS: În asemenea ocazii, el nu trebuie să arate nici ataşament nici mândrie, altfel apare posibilitatea renaşterii acţiunilor nedorite: yoghinul poate suferi de tulburări fizice sau mentale, prin urmare în această sutra se spune că el trebuie să fie atent şi să nu aibe ataşament sau mândrie.
Yoghinii sunt de patru tipuri:
1. Prathama kalpika, sau începători în samadhi.
2. Madhubhumika, sau acela care a gustat mierea puterilor yoghine.
3. Prajnajyoti, acela care vede lumina purei constiinţe.
4. Atikranta bhavaniya, acela care devine absolut detaşat şi renunţă chiar şi la realizarea supremă. El a terminat întregul curs al practicilor spirituale.
În diferitele stadii, yoghinii sunt invitaţi de autorităţile planelor superioare astrale. Aici ei trebuie să manifeste absolută renunţare. Ei trebuie să evite ataşamentul şi mândria, şi numai după asta ei pot continua să meargă până acolo de unde nu mai există întoarcere, dar dacă ei nu-şi iau aceste precauţii, atunci ei trebuie să sufere o pedeapsă. Acest lucru mai înseamnă şi că atunci când fiinţa a dobândit o putere spirituală, ea trebuie în primul şi în primul rând să îndeplinească aceste două condiţii, adică eliberarea de ataşament şi eliberarea de mândrie. Până ce aceste două condiţii nu sunt îndeplinite el nu trebuie să-şi folosească puterile psihice sau oculte. Prin urmare, numai atunci când se eliberează de aceste două piedici, el poate merge mai departe.


CAP III SUTRA 53

Ksanatatkramayoh samyamatvivekajam jnanam

Ksana = moment; tatkramayoh = în ordinea sa de succesiune; samyamat = prin samyama; vivekajam = născut din realizarea; jnanam = cunoaştere.

Prin SAMYAMA asupra momentului şi ordinii sale de succesiune se naşte discernământul, care duce la cunoaşterea realizării realităţii ultime.

Ksana înseamnă cea mai mică unitate de timp, momentul. Timpul este o succesiune perpetuă de momente, iar samyama (identificare) este practicată asupra acestei succesiuni de momente. Cunoaşterea care apare de aici este numită viveka jnana; ea se naşte din discriminarea dintre purusha (sinele) şi prakriti (natura). Viveka este o idee crucială în Samkhya şi Yoga. Este înţelegerea corectă a lui purusha şi prakriti.
Astfel, viveka include cunoaşterea absolutei diferenţe dintre purusha şi prakriti. Prin realizarea diferenţei, yoghinul realizează izolarea completă pentru sinele său. Viveka jnana este cunoaşterea născută din conştiinţa ultimei realităţi. Este cel mai înalt nivel de superconştiinţă. Pentru a-l dobândi, fiinţa trebuie să închidă ochii şi să încerce să fie conştientă de neîncetata curgere a momentelor, şi să facă samyama asupra acestei curgeri.


CAP III SUTRA 54

Jatilaksanadeshairanyatamavachchhedat tulyayostatah pratipattih

Jati = naştere; laksana = caracteristic; deshayoh = deloc; anyata = diferenţă; anavachchhedat = pe seama nici unei definiţii; tulyayoh = a celor două obiecte similare; tatah = de aici; pratipattih = cunoaştere.

De aici vine cunoşterea paranormală a acelor obiecte aparent similare, care nu se disting deloc ca separate nefiind diferenţiate de naştere, caracteristici sau poziţie, din cauza lipsei de definiţie.

Prin cunoaşterea realităţii ultime, fiinţa îşi dezvoltă o facultate prin care poate face distincţie clară între cele două stări diferite ale unui obiect. Prin această facultate sunt determinate naşterile trecute, prezente şi viitoare, precum şi continuitatea conştiinţei. Caracteristicile, poziţia şi locul unui individ se schimbă odată cu naşterea, dar sinele rămâne acelaşi. Totuşi, acest lucru este dificil de înţeles. La fel cum cărămizile pot fi făcute din lut, redevenind lut, în mod analog sinele, deşi pare diferit în diferitele naşteri, este de fapt unul şi acelaşi. Acest lucru este cunoscut prin conştiinţa superioară.
Prin vivekaja jnana se dobândeşte cunoaşterea dintre două obiecte similare care nu sunt diferenţiate de naştere, caracter şi poziţie. Prin aceasta yoghinul cunoaşte diferitele transformări care au loc în jiva (fiinţa umană vie încarnată) şi cunoaşte substanţa materiei perfect.


CAP III SUTRA 55

Tarakam sarvavisayam sarvathavisayamakramam cheti vivekajam jnanam

Tarakam = transcendental; sarvavisayam = toate obiectele; sarvathavisayam = obiectele de pretutindeni; akramam = dincolo de ordinea succesiunii; cha = şi; iti = aceasta e tot; vivekajam = născut din viveka; jnanam = cunoaştere.

Cunoaşterea transcendentală eliberează de orice legături şi include cunoaşterea tuturor obiectelor, dincolo de toate ordinele de succesiune, şi ia naştere din VIVEKA. Asta e tot.

Cea mai înaltă cunoaştere este cunoaşterea ultimei realităţi. Atingând acest stadiu, fiinţa trece dincolo de existenţa obişnuită; de aceea s-a folosit aici cuvântul akrama. El desemnează cunoaşterea prin care fiinţa poate trece dincolo. Cunoaşterea ultimei realităţi eliberează pe aspirant de durere pentru veşnicie. Prin dobândirea acestei cunoaşteri, sinele individual transcende barierele timpului şi spaţiului. Jiva care a fost implicat în limitările lui maya este complet eliberat prin dobândirea acestei cunoaşteri.


CAP III SUTRA 56

Sattvapurusayoh shuddhisamye kaivalyamiti

Sattva = chitta; purushayoh = a lui purusha; shuddhi = purificare; samye = devenind egal; kaivalyam = izolare; iti = sfârşit.

KAIVALYA este atinsă prin egalizarea şi purificarea iluminării lui PURUSHA şi CHITTA (SATTVA) (adică atunci când CHITTA, fiind la fel de pură ca Spiritul Pur, reflectă atât pe PRAKRITI cât şi pe PURUSHA simultan).

Kaivalya survine atunci când întreaga structură a lui chitta este complet purificată şi când este recunoscută diferenţa dintre chitta şi purusha. Realizarea acestei diferenţe vine gradat. Purificarea lui chitta înseamnă această realizare progresivă şi gradată.
Atunci când conştiinţa ultimei realităţi apare pe firmamentul lui chitta, putem spune că ea este purificată sau iluminată. Atunci când există distracţii, chitta este plină de impurităţi. Lumea exterioară este reflectată în chitta impură distorsionat, dar atunci când chitta este purificată ea reflectă totul aşa cum este, incluzând purusha. Este la fel cum am curăţa o oglindă, astfel încât ea să reflecte realitatea fără distorsiuni.
În acea stare, purusha este liber de influenţa lui prakriti. Există un proces de diviziune şi discriminare. Aceasta este de fapt starea de kaivalya. Atunci când purusha acţioneză prin intermediul minţii, intelectului şi organelor de simţ, el nu este liber. Acesta este purusha captiv.
Scopul sistemului yoga este de a da o metodă de involuţie prin care purusha devine capabil să funcţioneze izolat, independent de chitta şi prakriti. La diferite stadii de realizare psihică, purusha poate vedea fără ochi şi poate acţiona fără ajutorul simţurilor.
Prin urmare, kaivalya se atinge atunci când chitta este purificată şi purusha este eliberat de legătura efectului de colorare din partea lui chitta. Când este atins acest proces de iluminare în sfera lui chitta şi a lui purusha prin sadhana (practică spirituală), purusha devine complet izolat de sfera lui prakriti. Aceasta nu este o izolare la nivel emotiv, ci este o izolare spirituală, în care conştiinţa subiectivă a individului poate funcţiona în toate stadiile fără a fi deranjată de lumea exterioară sau de chitta. Acea stare de kaivalya este scopul sistemului yoga.